Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep lucrările de asfaltare la Mihail Kogălniceanu

ro

23 May, 2013 00:00 1644 Marime text
Săptămâna aceasta încep lucrările de amenajare a drumurilor din localitatea Mihail Kogălniceanu, a anunţat, ieri, primarul Ancuţa Belu. Astfel, în această perioadă se va interveni atât în cazul drumurilor de exploatare, cât şi pe tronsoanele din localităţile Palazu, Piatra şi din cartierele noi din Mihail Kogălniceanu. Asfaltarea drumurilor din localităţile Piatra, Palazu şi din cartierele noi din Mihail Kogălniceanu se va face pe o distanţă de 13 kilometri. Ancuţa Belu a adăugat că, din vara anului trecut, de la preluarea mandatului de primar, a tratat cu prioritate aceste lucrări, mărturisind că în satele Piatra şi Palazu tronsoanele care urmează să fie asfaltate sunt de pământ, foarte puţine fiind aduse la stadiul de piatră. În schimb, în cartierele noi din Mihail Kogălniceanu se va interveni pentru reabilitarea drumurilor, asfaltul fiind puternic deteriorat. Primăriţa a explicat că din 2014 vor fi asfaltate şi celelalte artere din Mihail Kogălniceanu, aceasta după ce RAJA va finaliza amenajarea reţelei de canalizare, lucrare pe care compania a demarat-o în urmă cu o lună de zile şi care se va finaliza în 2014.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii