Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contestaţie fără fond, respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Grădiniţa şi Căminul Cultural din Pecineaga vor avea panouri solare

ro

11 Nov, 2011 02:31 2214 Marime text
După publicarea rezultatului contestaţiei înregistrate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice a fost publicat zilele trecute anunţul de atribuire a contractului care vizează înlocuirea sistemului de încălzire ce foloseşte combustibili solizi cu sisteme ce utilizează energia produsă din surse regenerabile în cadrul Grădiniţei cu orar normal şi al Căminului Cultural din Pecineaga. Contractul se derulează cu fonduri obţinute încă de acum un an de la Administraţia Fondului de Mediu prin programul „Casa Verde".

Contractul a fost disputat de cinci firme, însă norocoasa a fost SC Magea Structures SRL, care a încheiat contractul cu Primăria Pecineaga pe 1 noiembrie. Contractul a fost estimat iniţial la 420.410,98 de lei fără TVA, însă în cele din urmă a fost predat pentru 410.002,66 de lei fără TVA. Lucrarea urmează a se finaliza în termen de maximum 38 de luni de la data începerii investiţiei. Investiţia se încadrează în categoria specifică de proiecte eligibile pentru finanţare din Fondul pentru Mediu, criteriul de eligibilitate al programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energia solară, energia geotermală şi energia eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului.

Societatea s-a mai ocupat de astfel de lucrări, câştigate tot în urma unor licitaţii publice, şi la Saraiu, la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Agigea, la Bărăganu, Ostrov şi Cumpăna. Până să se definitiveze această licitaţie, au fost întâmpinate ceva probleme. Societatea care a ieşit pe locul doi la calificare a contestat rezultatul licitaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, însă aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Societatea câştigătoare îi are ca asociaţi pe Maria Muntmark şi SC Monsson Alma SRL. La începutul acestui an, SC Magea Structures SRL a fost cooptată în SC East Structures SRL, în care asociaţi sunt Emanuel Muntmark şi Ana Aldea. Ulterior, în luna aprilie, SC Monsson Alma SRL, legal reprezentată de Emanuel Muntmark, şi SC Global Electric Alternative SRL din Bucureşti, legal reprezentatã de Alina Gabriela Ionescu, în calitate de asociaţi ai SC Magea Structures SRL, decid retragerea lui Muntmark din funcţia de administrator al societăţii. Totodată, singurului administrator rămas în funcţie, Dan Edmond Dicanu-Dutchevici, i se modifică durata mandatului la un an, reconfirmarea acestuia făcându-se anual.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii