Chiru - „Ne mobilizăm pentru sezonul rece"
Chiru - „Ne mobilizăm pentru sezonul rece"
1963
Marime text
Primarul din Lumina, Dumitru Chiru, a precizat că în această perioadă face demersurile necesare
pentru a întâmpina sezonul rece fără probleme.
Şeful autorităţii locale a declarat că este preocupat de a reface stocurile de material antiderapant şi de motorină. „În această perioadă ne pregătim de sezonul rece. În acest sens, vom aduce de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri material antiderapant. Ne-am propus să refacem şi stocul de motorină, ca să putem asigura, oricând, timp de o săptămână, combustibilul necesar pentru intervenţii de urgenţă", a explicat Dumitru Chiru.
Primarul a precizat
că pentru deszăpezire are încheiat un contract cu Regia Autonomă
Judeţeană de Drumuri şi Poduri, prin care regia s-a angajat să le
distribuie
materialul antiderapant, primăriei revenindu-i sarcina de a procura
combustibilul şi de a întreţine utilajele de intervenţie. Dumitru Chiru a
declarat că în perioada următoare pe marginea şoselelor din zonele
înzăpezibile va fi
întins material antiderapant.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


