Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiru - „Avem probleme cu înscrierea copiilor la grădiniţă"

ro

19 Oct, 2012 02:08 2712 Marime text
Lumina_Dumitru_Chiru.jpgPrimarul speră ca reprezentanţii Consiliului Judeţean să înceapă lucrările privind construcţia unei grădiniţe şi a unui dispensar la Lumina. Dumitru Chiru a precizat că unitatea preşcolară din localitate are o capacitate de doar 200 de locuri, aceasta în condiţiile în care anual sunt înregistrate peste 400 de cereri. „Avem probleme cu înscrierea copiilor la grădiniţă. Anual, 200 de copii rămân în afara sistemului preşcolar şi de aceea ne dorim construcţia unei grădiniţei şi mizăm în acest sens pe sprijinul Ministerului Educaţiei", a declarat primarul. Dumitru Chiru a explicat că şi construirea dispensarului reprezintă o necesitate. La această dată, centrul de permanenţă din Lumina are o capacitate mică şi cu greu face faţă numărului mare de pacienţi. Seară de seară se prezintă la urgenţă 25-30 de bolnavi, a mai declarat Dumitru Chiru.

Zilele Recoltei de la Constanţa, şi bune şi mai puţin bune

Producătorii agricoli din Lumina au participat în perioada 1-15 octombrie la Zilele Recoltei din Constanţa. Şeful autorităţii locale, Dumitru Chiru, susţine că producătorii din Lumina au vândut la un sfert faţă de anul trecut. „Au fost zile bune şi mai puţin bune. Oamenii nu mai au bani, mulţi vin, se uită şi cumpără foarte puţin sau sunt simpli vizitatori", a afirmat şeful autorităţii locale. De la Lumina au participat la târg 15 producători, dintre care 14 din domeniul agricol şi un procesator de carne.

Se apropie recepţia sistemului de canalizare

Primarul a declarat că nu mai este mult până când va avea loc recepţia la sistemul de canalizare. Amintim că acesta este amenajat momentan pe o distanţă de aproximativ 40 de kilometri. Primarul a explicat că reţeaua va fi predată la RAJA, urmând ca regia să o dea în folosinţă. Şeful autorităţii locale a afirmat că în curând se va lucra şi la extinderea sistemului de canalizare. Dumitru Chiru a explicat că a mai rămas de acoperit cu canalizare o distanţă de 15 kilometri şi că în cel mult un an de zile RAJA va finaliza şi acest proiect.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii