Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:47 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caminele studentesti, intr-un continuu proces de modernizare

ro

26 Feb, 2005 00:00 781 Marime text

Transformarea caminului nr. 1 va necesita aproximativ 50-60 de miliarde de lei

Starea deplorabila a caminelor studentesti din universitatile din tara, lipsa unui confort minim la care se adauga taxa de regie, care, din pacate, nu este deloc mica, ii fac pe multi studenti sa renunte la aceasta "facilitate". Ca urmare, cei care din motive financiare nu au de ales, isi petrec anii de studentie in conditii greu de suportat. Nu este insa si cazul studentilor de la Universitatea "Ovidius", unde caminele sunt intr-un continuu proces de modernizare si renovare. In momentul de fata, la dispozitia universitatii mentionate sunt cinci camine. "Doua dintre ele sunt moderne, Caminul nr. 2 din incinta campusului si cel de pe faleza, insa celelalte trei sunt cu probleme, in sensul ca grupurile sanitare sunt comune si de aici pleaca tot necazul, mai ales cand este vorba despre un camin studentesc", a declarat rectorul Universitatii "Ovidius", prof. conf. Victor Ciupina. In plus, a precizat acesta, "avem norocul si sansa ca printr-un program de finantare extern sa initiem si sa incheiem reparatia capitala si la celalalt camin (nr.1), situat pe Bulevardul Mamaia nr. 124. Dupa promisiunile primite, aceasta operatie complexa se va efectua in timpul verii, lucrarile urmand sa inceapa in iunie si se vor incheia la data de 1 octombrie 2005". Efectuarea acestei lucrari ar reprezenta o mare performanta, atat pentru studenti, cat si pentru conducerea unitatii de invatamant superior. In ceea ce priveste transformarea acestui camin din situatia in care este intr-un camin de garsoniere, se pare ca va necesita aproximativ 50-60 de miliarde de lei, bani suficienti pentru intreaga lucrare. "Celelalte doua camine nu sunt proprietatea universitatii, ci sunt doua internate scolare pe care le avem in folosinta in urma unui protocol incheiat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii in urma cu cinci ani si pe care noi le-am adus la un nivel acceptabil, in asa fel incat studentii sa aiba conditii acceptabile de convietuire. Este vorba despre caminul de pe strada Parvan, care are conditii bune pentru ca sunt grupuri de camere si gruparile sanitare sunt separate pentru fiecare grup. Este adevarat insa, ca si numarul de locuri este destul de restrans acolo, nu intra mai mult de 100 de studente. Celalalt camin este cel de la Energetic care are ceva probleme, unele chiar au fost rezolvate partial, astfel incat studentii sa nu mai faca reclamatii. Initial, el se gasea intr-o stare foarte proasta, dar acum l-am adus la un nivel acceptabil de convietuire. In plus, mai avem o baza de care ne folosim de cativa ani, internatul de la Grupul Scolar Industrial de Marina. Cu ei avem incheiat un protocol si, in functie de necesitati, cerem un anumit numar de locuri. In fiecare toamna insa, cheltuim o suma mare de bani pentru a readuce caminul la conditii acceptabile. Un lucru laudabil pentru "Ovidius" este faptul ca in fiecare an am reusit sa satisfacem toate cererile depuse de studenti pentru un loc in camin.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii