Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:45 22 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Județean Constanța poate rămâne fără dreptul de a închiria cabinetele medicale din incinta Policlinicii 2 (DOCUMENT)

ro

22 Oct, 2025 17:00 514 Marime text

 
  • În motivarea pentru adoptarea proiectului inițiat de președintele CJC, Florin Mitroi, se arată că Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost împuternicit de Consiliul Județean pentru încheierea/adiționarea contractelor de închiriere pentru imobile, proprietate privată a județului Constanța, aflate în imobilul „Policlinica nr. 2”. Această împuternicire are la bază HCJ nr. 83/30.03.2022
 
Consiliul Județean Constanța a anunțat convocarea ședinței ordinare pentru data de 27 octombrie 2025, ora 10:00. Aceasta se va ține în Sala „Remus Opreanu”, în format fizic.
 
Consilierii prezenți au pe masă 42 de proiecte de hotărâre, printre care și proiectul nr. 255/03.10.2025 privind revocarea împuternicirii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța pentru încheiere/adiționare contracte de închiriere și adiționare contracte de concesiune încheiate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 884/2004 pentru cabinetele medicale, proprietate privată a județului Constanța.
 
În motivarea pentru adoptarea proiectului inițiat de președintele CJC, Florin Mitroi, se arată că Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost împuternicit de Consiliul Județean pentru încheierea/adiționarea contractelor de închiriere pentru imobile, proprietate privată a județului Constanța, aflate în imobilul „Policlinica nr. 2”. Această împuternicire are la bază HCJ nr. 83/30.03.2022.

Mai este specificat faptul că dreptul de administrare al imobilelor menționate, în favoarea Spitalului Clinic Județean Constanța, a fost constituit prin HCJ nr. 61/2016.

Totodată, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța a fost împuternicit pentru adiționarea, în numele și pentru Județul Constanța, a contractelor de concesiune, încheiate în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 884/2004 pentru cabinetele medicale din imobilele „Policlinica nr. 2”, proprietate privată a județului Constanța.
 
De ce este necesară adoptarea proiectului de hotărâre
 
Având în vedere faptul că Consiliul Județean Constanța este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean, pentru un control unitar și transparent asupra administrării bunurilor aflate în prorprietatea județului Constanța, în scopul obținerii unei evidențe clare a contractelor de închiriere/concesiune, precum și pentru o evidență financiar-contabilă, în scopul exercitării directe a atribuțiilor ce derivă din calitatea de proprietar a imobilelor, se impune revocarea împuternicirii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța pentru încheiere/adiționare contracte de închiriere și adiționare contracte de concesiune încheiate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 884/2004 pentru cabinetele medicale, proprietate privată a județului Constanța.

 
Ce impact socio-economic ar avea schimbarea
 
Impactul socio-economic al adoptării prezentului proiect de hotărâre este unul pozitiv, materializându-se prin clarificarea competențelor și responsabilităților între autoritatea deliberativă și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, evitând suprapuneri și eventuale conflicte de competență. Totodată, prin adoptarea acestui act administrativ, va genera creșterea gradului de conformitate administrativă, prin aplicarea uniformă a legislației privind închirierea/concesionarea bunurilor publice și întărirea rolului Consiliului Județean Constanța ca administrator al domeniului public și privat al județului, în conformitate cu prevederile legale, fără a afecta negativ activitatea medicală sau accesul populației la serviciile de sănătate.
 
Măsuri de implementare necesare, modificări instituționale și funcționale
 
Ulterior aprobării actului administrativ, toate solicitările de modificare a contractelor existente adresate Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța vor fi transmise către Consiliul Județean Constanța – Serviciul Patrimoniu și ADPP din cadrul Direcției Generale Tehnică și Urbanism, în competența cărora revine obligația gestionării documentelor în materie de administrare a domeniului public și privat al județului Constanța.
 

Actul administrativ va fi comunicat în termenul legal către Prefectul Județului Constanța, în vederea exercitării controlului de legalitate și Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Totodată, această hotărâre se aduce la cunoștință publică, prin postare, pe site-ul Consiliului Județean Constanța.
 
Proiectul de hotărâre poate fi consultat integral în secțiunea DOCUMENT.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
CJ Constanța propune revocarea dreptului de administrare al Spitalului Județean asupra clădirii Centrului de Sănătate Mintală (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii