Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe locuri, fiţi gata, start! Lucrările de reabilitare a şcolii din comuna Poarta Albă vor începe în câteva zile

ro

26 Jun, 2014 00:00 1453 Marime text
În urmă cu doar câteva zile, şcolarii au mai dat o pagină din cartea învăţământului, ajungând la finalul încă unui an şcolar. Şi elevii din Poarta Albă au intrat în vacanţă, nu înainte însă de a-şi primi, după merite, premiile după un an de trudă. La festivităţile dedicate sfârşitului de an şcolar la Şcoala din Poarta Albă au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţii publice locale, în frunte cu primarul Vasile Delicoti. Acesta i-a felicitat pe cei mici pentru toate eforturile lor şi le-a dăruit celor mai harnici dintre ei premii constând în cărţi, pe care să le parcurgă cu plăcere în cele trei luni de vacanţă.

Însă cel mai mare premiu pentru elevi este altul: în scurt timp clădirea unde se pun bazele învăţăturii va intra în reabilitare. „A fost finalizată procedura de licitaţie pentru lucrările de reabilitare a Şcolii numărul 1, iar de săptămâna viitoare vom da startul proiectului. Deja am anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii că vom începe lucrările şi în scurt timp ne întâlnim şi cu proiectantul, constructorul şi dirigintele de şantier. Concomitent, vom renova şi sălile de clasă de la Liceul Agricol, acolo unde vor învăţa copiii o perioadă, până când lucrările de la şcoala gimnazială se vor finaliza“, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.

Drumuri reabilitate pentru o dezvoltare solidă

În altă ordine de idei, un alt proiect care îşi propune modernizarea comunei Poarta Albă prin refacerea infrastructurii este cel de modernizare a drumului care face legătura între Ovidiu şi Poarta Albă, drum strategic pentru turişti în special, dar şi pentru locuitorii care merg la serviciu utilizând acest drum. Zilele trecute, CJC a publicat pe portalul achiziţiilor publice o invitaţie de participare pentru atribuirea contractului „Servicii de dirigenţie şantier pentru proiectul Modernizarea drumului judeţean Ovidiu - Poarta Albă (DJ228A)“. Pe 15 iulie se va afla şi câştigătorul acestei licitaţii, valoarea totală a investiţiei fiind de 29.942.320,80 de lei. Beneficiarii direcţi ai proiectului „Modernizarea drumului judeţean Ovidiu - Poarta Albă“ sunt unitatea administrativ-teritorială judeţul Constanţa, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP), locuitorii arealului Polului de Creştere Constanţa şi, în special, ai spaţiului administrativo-geografic Poarta Albă (4.808 locuitori) - Ovidiu (20.005 locuitori), care vor avea la dispoziţie mai multe oportunităţi de deplasare, sub formă de transport independent sau în comun. Implementarea proiectului va asigura premisele unei dezvoltări socio-economice solide, ducând la dezvoltarea generală a zonei, prin modernizarea unei reţele de drumuri judeţene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii