Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:37 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţii majore la Crucea Sediul Primăriei şi al liceului, extinse prin fonduri europene

ro

04 Sep, 2014 00:00 1634 Marime text
Primăria comunei Crucea se schimbă la faţă. Construcţia emblemă a comunei aflate de 14 ani sub bagheta gospodarului-şef Gheorghe Frigioi va intra în scurt timp într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare. Banii, veniţi în mare parte din fonduri europene, vor fi folosiţi pentru a da o nouă înfăţişare sediului în care funcţionează Primăria şi Consiliul Local Crucea.

„Suntem bucuroşi, am semnat contractul de finanţare cu Grupul de Acţiunea Locală (GAL) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru proiectul ce prevede renovarea sediului Primăriei comunei Crucea. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 190.000 de euro“, a declarat primarul Gheorghe Frigioi. Potrivit liderului autorităţii publice locale, proiectul prevede reabilitarea în totalitate a clădirii şi a acoperişului. „Sediul va fi ulterior izolat termic, se va realiza şi o anvelopare a acoperişului, vor fi realizate grupuri sanitare noi, totul conform prevederilor în vigoare ale Uniunii Europene. De asemenea, anumite birouri vor fi recompartimentate, iar cabinetul primarului va fi extins. Mai mult decât atât, pentru ca angajaţii din Primărie să vină în sprijinul cetăţenilor, vor fi organizate mai multe birouri funcţionale pentru cetăţeni. Pentru că problemele lor sunt de fapt miza muncii din Primărie“, a adăugat gospodarul-şef Gheorghe Frigioi. Acesta a adăugat că se fac toate demersurile astfel încât lucrările să fie începute în cel mult o lună, cât timp vremea încă permite derularea lucrărilor la exteriorul clădirii. „Întocmim caietul de sarcini acum, peste câteva zile vom publica pe portalul achiziţiilor publice anunţul de licitaţie. Dacă nu avem impedimente, sperăm ca în cel mult o lună să demarăm lucrările, iar pentru perioada iernii să rămână de făcut doar lucrările de la interior. Mai mult, pentru că ne-a fost acceptat acest proiect, cu forţe proprii, prin finanţare de la bugetul local, am decis să extindem sediul Primăriei prin construirea unei noi săli de şedinţe“, a mai spus primarul comunei Crucea.

Nu doar Primăria se extinde, ci şi Liceul Tehnologic

De altfel, proiectul pentru clădirea Primăriei nu este singurul de acest fel pe care administraţia locală l-a accesat. Dascălul din fruntea administraţiei locale a reuşit să obţină fonduri şi pentru extinderea clădirii în care funcţionează Liceul Tehnologic. „Proiectul pentru care am depus documentaţia prevede extinderea cu încă patru săli de clasă. Pentru că este un proiect care implică şi alte aspecte, va fi implementat la începutul verii viitoare, când cei peste 500 de elevii vor fi în vacanţă. Astfel, nu doar că va fi mai mult spaţiu, dar vor fi create laboratoare pentru tehnologia informaţiei, tehnologie agricolă, dar şi laboratoare de biologie, fizică şi chimie”, a adăugat primarul Gheorghe Frigioi.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii