Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:25 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu paşi mărunţi, dar vioi Grădina începe să devină o frumoasă comună europeană

ro

20 Mar, 2014 00:00 1790 Marime text
Amplasată într-o zonă a cărei frumuseţe îţi taie respiraţia, comuna constănţeană Grădina surprinde încă de la intrare. Poate că mulţi nu s-ar fi aşteptat ca tocmai într-o comună mică, înfiinţată abia în anul 2005, cu oameni modeşti, dar muncitori, curăţenia şi ordinea să fie cuvintele care guvernează. Primarul de la cârma localităţii, Gabriela Iacobici, a trebuit să se descurce, aşa cum, poate, doar o femeie ştie, iar investiţiile în comună încep încet-încet să se vadă. „Cu bani de la bugetul local am reuşit să cumpărăm recent un buldoexcavator echipat complet, dotat şi cu o lamă pentru deszăpezire, pentru Serviciul Local de Situaţii de Urgenţă”, a declarat primarul de la Grădina.
Un alt proiect de suflet al mamei care conduce comuna este cel al construirii unui Centru de zi pentru copiii cu situaţie defavorizată din comună. Gabriela Iacobici spune că de serviciile centrului vor beneficia aproximativ 15 copii. „Proiectul, care a fost depus prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007- 2013, trenează încă din 2010. A fost recent aprobat şi aşteptăm ca, din zi în zi, să fim sunaţi pentru a semna contractul de finanţare. Clădirea centrului se va construi la fosta «Casă a agronomului», iar în proiect avem şi sprijinul celor de la Protecţia Copilului. Pentru această investiţie, noi trebuie să acoperim valoarea TVA, care este destul de mare pentru bugetul Primăriei. Dacă nu primim sprijin şi din partea Consiliului Judeţean, nu ştiu dacă ne vom descurca”, a declarat Gabriela Iacobici.
Un alt proiect aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este acela de reabilitare şi consolidare a bisericii - măsuri de primă intervenţie. Edificiul de cult ortodox din Grădina a fost ridicat în 1930. „Investiţia pentru această lucrare este de 500.000 de lei. Deja bugetul este aprobat, iar dosarul este în lucru la Compania Naţională de Investiţii”, a mai spus primarul din Grădina.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • STANICA CLAUDIU RENATO 20 Mar, 2014 14:37 FELICITARI D-NA PRIMAR SI MULTA SANATATE , PUTERE DE MUNCA