Constanța Primăriile din Fântânele, Seimeni și Grădina scot mii de euro din buzunar pentru Ziua Copilului. O asociație din București și-a adjudecat majoritatea contractelor (DOCUMENTE)
Constanța: Primăriile din Fântânele, Seimeni și Grădina scot mii de euro din buzunar pentru Ziua Copilului.
18 May, 2026 14:59
ZIUA de Constanta
149
Marime text
149
Marime text

Administrațiile locale din județul Constanța au început deja pregătirile pentru Ziua Internațională a Copilului, apelând la achiziții directe pe bandă rulantă în sistemul electronic SEAP pentru a asigura spectacole și activități festive.
Conform licitatiapublica.ro, trei comune din județ, Fântânele, Seimeni și Grădina, au finalizat recent contracte cu o valoare totală ce depășește 53.000 de lei pentru organizarea petrecerilor destinate celor mici.
Primăria Fântânele a atribuit direct pe 15 mai 2026 un contract în valoare de 21.900 lei către ofertantul Asociația Puzzle Cultural din București. Pentru acești bani, organizatorii vor pune la dispoziție, în cadrul unui eveniment programat duminică, 31 mai 2026, între orele 10:00 și 14:00, o gamă largă de dotări și personal.
Pachetul contractat include două locuri de joacă gonflabile, patru personaje-supraveghetori, echipament de sonorizare cu DJ/tehnician inclus, mașină de baloane de săpun, un prezentator și un atelier de tatuaje temporare. De asemenea, trei animatori vor coordona jocuri și concursuri interactive timp de 4 Cann, urmând ca pentru 45 de minute aceștia să se schimbe în mascote. Locația va fi decorată festiv cu flori multicolore sau baloane din latex montate pe structurile existente, iar prețul acoperă absolut toate cheltuielile logistice, inclusiv transportul, cazarea și diurna personalului veniți din Capitală.

Cea mai mare sumă dintre cele trei localități a fost alocată de Primăria Seimeni, care a bătut palma în aceeași zi, 15 mai 2026, cu aceeași Asociație Puzzle Cultural din București. Valoarea totală a contractului se ridică la 24.000 lei.
Programul pregătit la Seimeni este structurat pe cicluri de învățământ, acoperind preferințele tuturor copiilor. Pentru preșcolari și elevii din clasele primare, asociația aduce un spectacol muzical cu mascote celebre precum Sonic, Stitch, Scooby Doo, Nemo și Minioni, completat de momente de street și break dance. Tot pentru ei este pregătită o oră de animație inspirată din serialul Bluey, un stand de vată de zahăr, ateliere de face-painting, tatuaje temporare și baloane din folie în formă de floare zâmbitoare.
Pentru elevii de gimnaziu (preadolescenți și adolescenți), oferta include un „Entertainment Show” axat pe lumea iluzionismului. Spectacolul promite interactivitate maximă, copiii fiind direct implicați în realizarea trucurilor de prestidigitatie. La finalul show-ului susținut de un artist numit Ciprian, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri despre secretele magiei, ocazie cu care elevii vor primi și diplome speciale.

La polul opus ca buget se află Primăria Grădina, care a ales să colaboreze cu o firmă din județ, Mavia Play SRL. Anunțul de cumpărare directă a fost publicat o zi mai târziu, pe 16 mai 2026, având o valoare totală de 8.000 lei.
Contractul are ca obiect furnizarea de servicii de organizare de petreceri dedicate copiilor din comună cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Despre ASF Asociația Puzzle Cultural
Potrivit informațiilor furnizate de Registrul Național ONG la data de 26.05.2024, Asociația Puzzle Cultural are sediul social în București, Sectorul 1, pe strada Nicolae Titulescu nr. 64.
Asociația a fost înființată în data de 12 aprilie 2023, durata de funcționare este nedeterminată, iar patrimoniul inițial, 300 de lei.
Lista inițială a asociaților îi menționează pe Daniel Predușel, Petrișor Ungureanu și Iosif Ungureanu.
Asociația este reprezentată de Liviu Dragoș Paraschiv, iar Consiliul Director este formată din președintele Daniel Predușel, vicepreședintele Petrișor Ungureanu și secretarul Iosif Ungureanu, potrivit datelor furnizate de Registrul Național ONG.
Scopul este „promovarea, sprijinirea și organizarea activităților cultural-educative, promovarea dialogului intercultural și interetnic în spațiul european și universal, prin mijloace inovative și canale media specifice (artă, cultură, media, folclor, muzică autentică etc., inițierea diferitelor categorii de populație (indiferent de vârstă, sex, etnie etc.) în deprinderea cunoștințelor teoretice și practice, în vederea dezvoltării tuturor formelor de exprimare culturală, artistică și educativă“.
Printre obiectivele asociației se numără și „înființarea, gestionarea și sprijinirea ansamblurilor, orchestrelor și formațiilor muzicale (simfonice, de cameră, de coarde, de suflători, precum și folclorice și a unor formații derivate din acestea“.
De asemenea, tot printre obiective se regăsește și „organizarea de spectacole, concerte, gale, evenimente culturale cu scop caritabil și nu numai, turnee etc., în care să evolueze artiști din țară și străinătate“.
Conform licitatiapublica.ro, ASF Asociația Puzzle Cultural figurează cu 54 de achiziții directe, dintre care 39 sunt în județul Constanța.
ASF Asociația Puzzle Cultural din București a mai derulat contracte și cu alte UAT-uri din Constanța, cum ar fi: Techirghiol, Grădina, Vulturu, Cuza Vodă, Seimeni sau Peștera.
Despre Mavia Play SRL
Compania Mavia Play SRL a fost fondată în anul 2025, are sediul în Valu lui Traian, Calea Dobrogei nr. 444, județul Constanța și se ocupă de „Alte activități recreative și distractive”.
Conform termene.ro, asociat unic și administrator este Varvara Toma Alexandru.
În anul 2024, firma Mavia Play SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 330.807 lei, cu un profit de 85.620 lei, la 2 angajați, având datorii în valoare de 182.814 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cumpărări directe Constanța: Primăria Siliștea investește în întreținerea spațiilor verzi din comună. Iată cine a câștigat contractul (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


