Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:42 23 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Constantin Sarry, publicistul îndrăgostit de Dobrogea şi de oamenii săi

ro

04 Oct, 2019 00:00 990 Marime text

Astăzi se împlinesc 59 de ani de la moartea lui Constantin Sarry, cel care a iniţiat şi a condus o importantă publicaţie constănţeană, precursoare a jurnalismului contemporan din acest spaţiu românesc.
„Dobrogea jună“, apărut ca „organ săptămânal al tinerimii dobrogene”, a fost cel mai prolific şi longeviv ziar din Constanţa, acoperind, cu mici întreruperi cauzate de război, o întreagă perioadă istorică (1904-1944).

Născut la 21 mai 1878, odată cu revenirea Dobrogei sub administraţie românească, Constantin Sarry şi-a legat numele de cea mai citită gazetă a acestei provincii, care, pe lângă demersul jurnalistic, a avut importante iniţiative culturale. Astfel, publicaţia a editat mai multe broşuri de interes istoric, în seria Biblioteca Dobrogei june, două dintre ele aflându-se şi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanţa, cotidian care reia - peste timp - ideea lui Constantin Sarry de a promova, pe lângă informaţia de interes cotidian, şi preţiosul patrimoniu cultural regional.

În lucrarea Regele Carol I – Dobrogea şi dobrogenii”, ce reflectă conferinţa ţinută de Sarry pe 10 mai 1915, la Hârşova, autorul face un elogiu emoţionant Dobrogei, unul „din cele mai frumoase, mai interesante şi mai bogate ţinuturi ale ţărei româneşti”, precum şi suveranului care a contribuit major la modernizarea spaţiului pontic:
 

„Țărişoara aceasta şi poporul ce o locueşte, au răspuns în totul aşteptărilor sale, iar azi, cu mâinile şi cu sufletele pline de tot ce ne-a putut da mai bun şi mai frumos Dobrogea, devenită o grădină, să îndreptăm privirile spre mormântu-i încă proaspăt şi să-i făgăduim un lucru: că vom şti să fim muncitori, cinstiţi şi buni Români ca şi până acuma. Acesta-i cel mai scump şi mai solemn salut, ce l-am putea trimite umbrei Sale, pe care parcă o văd, majestoasă şi proteguitoare, planând, în această zi de 10 Mai, deasupra capetelor noastre”.


În Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa mai poate fi citită şi o altă interesantă lucrare semnată de Constantin Sarry, Problema originei etnice în Dobrogea”, asupra căreia ne vom opri atenţia cu altă ocazie.
 
Sursa fotoelpis.ro
 
Citeşte şi:

#citeşteDobrogea 141 de ani de la naşterea celui mai de seamă ziarist dobrogean - Constantin Sarry. Inedite preocupări poetice
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii