Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică 95 de ani de la naşterea pictorului Ion Pacea, membru de onoare al Academiei Române

ro

07 Sep, 2019 00:00 2828 Marime text
Pe 7 septembrie 1924, se năştea la Choropani, în nordul Greciei, într-o familie de negustori macedoneni, unul dintre cei mai mari colorişti reprezentanţi ai picturii române moderne - Ion Pacea (d. 13 august 1999, Bucureşti, România), membru de onoare al Academiei Române, ale cărui lucrări pot fi admirate şi la Muzeul de Artă din Constanţa, într-o sală ce găzduieşte reprezentanţi ai artei contemporane precum Ion Musceleanu, Spiru Chintilă, Ion Sălişteanu.
 
Ion Pacea se face cunoscut printr-o serie dedicată genului clasic al picturii: peisaje, naturi moarte, marine, interioare. Cu o bază figurativă solidă ancorată într-o profundă cunoaştere a picturii europene, reuşeşte să creeze o imagistică abstractă. În pânzele sale, strălucirea culorii este susţinută de o paradoxală alianţă între suprafeţele aplatizate ale formelor şi o tuşă liberă, vibrantă, gestuală.
 
Studiază în acelaşi timp la Academia de Belle-Arte şi la Academia Liberă „Guguianu”, unde îi are ca profesori pe Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi şi Alexandru Ciucurencu. Debutează la Salonul Oficial din Bucureşti, in 1947.
 
Îşi construieşte o carieră solidă având mai multe expoziţii personale şi colective în ţară şi în străinătate; la Paris, Berlin, Praga, Dresda, Edinburg, Washington, Munchen, Moscova, Sofia.
 
Parcursul său a fost încoronat de mai multe premii importante naţionale şi internaţionale, ca premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), Premiul pentru pictură (1965) şi Marele Premiu al UAP (1967).
 
Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme româneşti, a avut două roluri principale, unul în „Trei ori Bucureşti”, şi altul (care a fost cel mai cunoscut) în filmul „Bietul Ioanide” al regizorului Dan Piţa (1979). În luna august a anului 1999, Ion Pacea moare, la Bucureşti.
 
De asemenea, fiul marelui pictor, Constantin Pacea, a expus la Muzeul de Arheologie din Constanţa, în 1981, lucrarea de diplomă, realizată în ulei pe pânză de 3 x 6 metri, intitulată „Omul şi Universul”, împreună cu soţia acestuia, Florica.
 
Sursa text: wikipedia.ro
Sursa foto: captură YouTube / TVR
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii