Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Revista „Analele Dobrogei“ - „comoara scumpă a cunoștințelor despre trecut“ (I.N. Roman)

ro

02 Oct, 2018 00:00 1868 Marime text

În anul 1920, la Constanța, se înființează, sub conducerea profesorului Constantin Brătescu și a avocatului Ioan N. Roman, „Societatea de cultură dobrogeană”. Programul societății prevedea, la primul punct, editarea unei reviste - „Analele Dobrogei” -, care, în fapt, continua revista „Arhiva Dobrogei”, apărută la București, în 1916, sub direcția lui Constantin Moisil, căruia i se alătură Constantin Brătescu. „Arhiva Dobrogei”, în condiții aparte, apare și în 1919 și 1920. O parte din colaboratorii de prestigiu se transferă la „Analele Dobrogei” (1920-1938).

„Din programul ce ne-am propus, îndeplinim astăzi primul punct: Revista. Ea va apare, deocamdată trimestrial, sub titlul «ANALELE DOBROGEI» și sub direcțiunea d-lui profesor C-tin Brătescu, membru corespondent al Academiei Române, a cărui activitate în tot ce se referă la Dobrogea e îndeobște cunoscută și al cărui nume singur e o bună chezășie de competență și metodă științifică.

O altă revistă, în unele privințe asemănătoare, la care au scris mulți din colaboratorii noștri, a apărut acum câțiva ani la București, sub titlul «Arhiva Dobrogei», condusă la început de d-l profesor Const. Moisil, iar mai târziu împreună cu d-l profesor Const. Brătescu, și a adus remarcabile servicii cauzei ce noi înșine ne propunem a servi. Facem această lăudabilă și recunoscătoare mențiune, cu îndoita observațiune că poate ar fi fost de dorit să se ajungă la gruparea tuturor forțelor care merg și lucrează în aceiași direcțiune, dar că Societatea noastră, fără a voi să atingă vreun drept ori vreo susceptibilitate, a crezut că e nevoie ca revista ei să apară în chiar metropola Dobrogei, cu program de activitate lărgit, care să îmbrățișeze, pe lângă comoara scumpă a cunoștințelor despre trecut, și însuși prezentul, actualitatea vie, cu nesfârșita ei varietate de probleme și curente.

Condițiunile grele de imprimare în momentele de față vor scuza, măcar în parte, imperfecțiunile cu care «ANALELE DOBROGEI» se prezintă. Societatea noastră va face însă toate sacrificiile, ca să aducă, treptat, îmbunătățirile necesare, cu speranța că nu-i va lipsi concursul moral și sprijinul material al tuturor celor în măsură de a aprecia munca ce începem în asemenea împrejurări și cu asemenea sentimente“.


(Fragment din „Cuvânt către cititor“, semnat Ioan N. Roman, din „Analele Dobrogei“, Anul I, nr. 1, 1920)


Citește și:

În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța Revista „Analele Dobrogei“ - izvor de aur pentru cunoașterea istoriei locale

#citeșteDobrogea În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța Revista „Analele Dobrogei“ (serie veche) - texte de referință pentru istoria Dobrogei

Constantin I. Brătescu, întemeietorul „Analelor Dobrogei”, supranumit și „geograful Dobrogei”
 
#citeşteDobrogea „O faptă culturală neobişnuită”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
#citeșteDobrogea „Coasta de răsărit a Constanței”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Arhiva Dobrogei, vol. II, nr. 1, 1919

Arhiva Dobrogei, vol. II, nr. 2, 1919

Analele Dobrogei, anul 1, nr. 1, 1920

Analele Dobrogei, anul 1, nr. 2, 1920

Analele Dobrogei, anul 1, nr. 3, 1920

Analele Dobrogei, anul 1, nr. 4, 1920

Analele Dobrogei, anul 2, nr. 1, 1921

Analele Dobrogei, anul 2, nr. 3, 1921

Analele Dobrogei, anul 2, nr. 4, 1921

Analele Dobrogei, anul 3, nr. 1, 1922

Analele Dobrogei, anul 3, nr. 2, 1922

Analele Dobrogei, anul 3, nr. 3, 1922

Analele Dobrogei, anul 3, nr. 4, 1922

Analele Dobrogei, anul 4, nr. 2, 1923

Analele Dobrogei, anul 4, nr. 3, 1923

Analele Dobrogei, anul 4, nr. 4, 1923

Analele Dobrogei, anii 5 și 6, 1924 și 1925

Analele Dobrogei, anul 7, 1926

Analele Dobrogei, anul 8, 1927

Analele Dobrogei, anul 9, volumul II, 1928

Analele Dobrogei, anul 10, fasciculele 1-12, 1929

Analele Dobrogei, anul 11, fasciculele 1-12, 1930

Analele Dobrogei, anul 12, fasciculele 1-12, 1931

Analele Dobrogei, anul 13-14, 1932-1933

Analele Dobrogei, anul 15, 1934

Analele Dobrogei, anul 16, 1935

Analele Dobrogei, anul 17, 1936

Analele Dobrogei, anul 18, 1937

Analele Dobrogei, anul 19, volumul III, 1938


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii