Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:24 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Însemnătatea şcolilor profesionale în viaţa economică a Dobrogei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

03 Feb, 2018 00:00 933 Marime text

Spiru Haret este întemeietorul învăţământului profesional în această provincie „unde totul e de făcut pentru cucerirea vieţii economice“.
Inspectorul-şef Ioan Georgescu vorbeşte, în capitolul „Învăţământul public în Dobrogea“, în anul jubiliar 1928, despre o şcoală de arte şi meserii vrednică de un municipiu. „Ca ministru al instrucţiunii, el şi-a dat perfect de bine seama că ceea ce lipseşte, înainte de toate, acestei ţări este îndrumarea sănătoasă cu privire la nevoile vieţii practice, adică învăţământul profesional, singur în stare să înlăture marele neajuns naţional al României: de a fi un popor sărac în o ţară bogată“.
 
Cei dintâi care şi-au dat silinţa au fost locuitorii din Oltina. În anul 1902, primarul şi notarul, ajutaţi de prefectul Scarlat Vârnav, de un inginer şi un arhitect, obţin 16.000 de lei şi pornesc la construirea unui local de şcoală. În mai puţin de doi ani s-au ridicat o sală de fierărie, o sală de lemnărie, două săli de dormit, o cancelarie şi o odaie de servitor. Primul director, Alexandru Melinte, a adus un mare număr de unelte, pe care nu le putuse procura ministerul. I-a continuat zbaterile Gh. Vanghelescu, până în 1916, când izbucneşte războiul.
 
„În acest din urmă an veni la conducerea şcoalei D. Dumitrescu. El avu nefericirea să vadă risipirea unei instituţii înfiripate cu atâta trudă. (...) Fiind localul şcoalei mare, încăpător, germanii l-au transformat în grajd de vite, iar mai pe urmă în depozit de vin. Magazia şcoalei a fost transformată în magazin de cereale“.
 
În luna septembrie 1921, proaspăt numit, directorul Vasile Macarie raportează ministerului starea în care se află şcoala şi primeşte fonduri... „cu ce s-a mai strâns de la oamenii de inimă din partea locului, şcoala s-a refăcut din ruine, ca pasărea Phoenix din cenuşe“.
 
La 15 decembrie 1921, se deschide Şcoala elementară de meserii din Cernavodă „pentru a veni în ajutorul gospodarilor dobrogeni, ruinaţi cu desăvârşire în războiul din urmă, ci şi pentru a da o îndrumare practică atâtor orfani“. Dacă la început a funcţionat cu o clasă şi două specialităţi - fierărie şi rotărie, în 1925-1926 primăria mai construieşte două ateliere, şcoala ajungând să funcţioneze cu trei specialităţi: pe lângă cele două se adaugă tâmplărie. Şcoala a executat multe lucrări de valoare atât pentru instituţii publice, cât şi pentru particulari, fiind una dintre instituţiile care funcţionează „satisfăcător“, absolvenţii ei fiind „chemaţi să fie promotorii vieţii industriale de mâine“.
 
Mai multe amănunte despre instituţiile din învăţământul rural găsiţi la paginile 673 - 675 de AICI
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii