Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 16 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vor sa cucereasca Mediasul

ro

18 Dec, 2004 00:00 1418 Marime text

Gaz Metan - BC Farul

Campionatul National de baschet masculin al Diviziei A programeaza la sfarsitul acestei saptamani meciurile ultimei etape a turului. BC Farul Constanta va intalni sambata seara, de la ora 18.00, in deplasare, pe Gaz Metan Medias, o echipa care are ca obiectiv in acest sezon clasarea pe podiumul intrecerii interne. Meciul se anunta deosebit de dificil, gazdele fiind decise sa incheie prima jumatate a turului cu o victorie. Inaintea acestei intalniri, Gaz Metan ocupa cea de-a treia pozitie a clasamentului, cu 17 puncte, in timp ce Farul este a sasea, cu doua puncte mai putin. Formatia noastra a reusit in acest sezon cinci victorii in zece partide si urmareste o calificare in play-offul Diviziei A. Antrenorul formatiei noastre, Dragan Petricevic, a decis ca la Medias sa faca deplasarea si cei doi jucatori accidentati saptamana trecuta, in partida cu CSU Forex Brasov si anume Ionut Mocanu si Jovan Sirovina. Tehnicianul sarb spera inaintea plecarii spre Medias ca cei doi sa fie recuperati pana la ora meciului si sa poata juca la cel mai inalt nivel. Petricevic va folosi urmatorii jucatori: Calota, Dimitrijevic, Sirovina, Constantin, Bogdanovici, Mocanu, Lupusavei, Bojkovic, Dumitru. In urma cu o saptamana, conducerea clubului "alb-albastru" declara intr-o conferinta de presa ca meciul de la Gaz Metan este deosebit de important pentru ambele formatii. De asemenea, presedintele gruparii de pe litoral, Viorel Dichiu, declara ca echipa din Medias este ajutata pe fata de arbitri in acest sezon, un motiv in acest sens fiind dat de faptul ca unul dintre conducatorii lui Gaz Metan este membru in Biroul Federal. Din acest motiv, arbitrii dezavantajeaza adversarele lui Gaz Metan, ajutand-o pe aceasta sa castige partidele. Inaintea plecarii spre judetul Sibiu, oficialii echipei constantene isi manifestau speranta ca BC Farul va reusi sa invinga in meciul de sambata, in ciuda unui arbitraj ostil si a unui adversar, sa recunoastem, de valoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii