Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:59 08 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştefan Ilaşcu, elev la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Campion în ring, dar urmează şi o carieră sub arme

ro

28 Oct, 2021 00:00 2849 Marime text

 
 
  • La numai 20 de ani, Ştefan este multiplu campion național, campion european și mondial la kickboxing.
  • Obişnuit cu lupta dură din ring şi cu regimul draconic de pregătire, dar având şi o viață activă și marcată de reguli stricte de disciplină, Ștefan nu avea cum să nu fie atras şi de domeniul militar. 
  • În prezent, Ştefan Ilaşcu urmează la Constanţa cursurile Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, fiind elev în anul I.
 
 
Cunoscutul luptător constănţean Ştefan Ilaşcu, de la clubul Tai-Chi-Do-Ryu, s-a decis să-şi clădească, pe lângă cariera sportivă, şi una militară. La numai 20 de ani, Ştefan este multiplu campion național, campion european și mondial la kickboxing, iar în prezent urmează la Constanţa cursurile Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, fiind elev în anul I.
 
Tânărul luptător este de o viaţă în sportul de contact, practicând kickboxing de la vârsta de patru ani. Este pregătit chiar de tatăl său, Marcel Ilaşcu, un alt campion şi cel al cărui exemplu îl urmează şi Ştefan. Rezultatele l-au urcat pe acesta până în lotul de kickboxing al României, cu care a participat la mari competiţii. De asemenea, Ştefan, care e absolvent al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța, a obţinut rezultate frumoase şi în gale profesioniste de prim rang, desfăşurate atât pe litoral, cât şi în alte oraşe din ţară.  
 
 
„Toată viața mea a fost marcată de dinamism“
 
 
„Am strâns multe titluri ca sportiv. De la 4 la 16 ani, am fost multiplu campion național la juniori şi vicecampion european. Nu am atins niciodată titlul de campion mondial la juniori. De la 16 ani am trecut la seniori, iar la 18 ani am reușit să câștig titlul de campion mondial la kickbox. A fost pentru mine cea mai mare realizare ca sportiv. Este până acum cea mai de sus treaptă pe care am urcat. Următoarea treaptă pentru mine este Olimpiada. Vreau să mă calific la pre-olimpiadă în 2024, iar, dacă acolo obțin un rezultat bun, dacă mă voi situa între primii șase, sunt calificat la Olimpiadă, în 2028. Dar pentru o astfel de performanță este necesară foarte multă muncă. Toată viața mea a fost marcată de dinamism. De mic am participat la competiții naționale și internaționale, am călătorit foarte mult. Luna aceasta ar fi trebuit să ajung la o competiție în Egipt, dar aveam de completat, aici, la școală, modulul de instrucție, așa că am renunțat la deplasare. Dar mai am o șansă în decembrie, la preliminariile pentru mondiale, unde sper să ajung”, a declarat Ştefan Ilaşcu, potrivit paginii de Facebook a Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
 
 
După liceu, s-a înscris pentru soldați / gradați profesioniști

 
 
Obişnuit cu lupta dură din ring şi cu regimul draconic de pregătire, dar având şi o viață activă și marcată de reguli stricte de disciplină, Ștefan nu avea cum să nu fie atras şi de domeniul militar, astfel că alegerea unei cariere în Armata României, imediat după ce a absolvit liceului, a venit firesc, din pură pasiune. „Mereu mi-am dorit să urmez o carieră militară și mi-a părut rău că nu am urmat un liceu militar, în locul celui sportiv, dar nu am făcut din asta o tragedie. Mi-am spus că este timp și că le pot face pe toate. Astfel, după absolvirea liceului, nu am stat pe gânduri și m-am înscris pentru soldați / gradați profesioniști. Am făcut parte din această categorie de personal aproximativ un an, iar când am avut ocazia să mă înscriu pentru cariera de maistru militar de marină, am făcut pasul firesc”, afirmă Ștefan, potrivit aceleiaşi surse.
 
 
Prestanţa pe care ţi-o dă unifoma militară
 
 
Tânărul campion este de părere că sportul şi armata sunt domenii care se întrepătrund, iar profesia de militar îi poate oferi cele mai mari satisfacţii profesionale. „Armata îți oferă în primul rând stabilitate. Stabilitatea locului de muncă, un viitor profesional predictibil, un venit stabil, iar pentru un tânăr mi se par foarte importante aceste aspecte. În al doilea rând, este vorba și de prestanța pe care ți-o dă uniforma militară. Într-un fel ești privit pe stradă când, să zicem, tocmai ai ieșit, în echipament sportiv, de la sală și altfel ești văzut în haina militară. Oamenii încă privesc militarii cu foarte mult respect. Am simțit asta pe propria piele. Am simțit admirația oamenilor când m-au văzut îmbrăcat în militar, este un sentiment foarte plăcut”, a declarat Ştefan.  
 
 
„Sportul m-a învățat cum să fiu un lider“
 
 
Pe de altă parte, elevul militar recunoaşte că sportul i-a modelat viaţa şi caracterul, iar fără activitatea sportivă, cu siguranţă, nu ar fi fost omul care e astăzi. Cel care i-a călăuzit paşii în sport, dar şi în viaţă, tatăl său, l-a învăţat ce înseamnă fair-play-ul. Totodată, Ştefan a învăţat de la părintele său de ce calități are nevoie un om pentru a fi recunoscut ca lider. „Sportul are capacitatea să aducă la un numitor comun oameni cu diferite caractere. Ca sportiv, trebuie să fii suficient de stăpân pe emoțiile tale pentru ca, la finalul unui meci, să poți strânge mâna adversarului, chiar dacă ai pierdut. Sportul m-a învățat cum să fiu un lider, cum să coordonez oamenii, cum să îi fac să se înțeleagă între ei. Eu acum mă pot adresa unui public cu dezinvoltură doar datorită sportului. Este important să folosești mereu vorba bună și să rămâi modest”, punctează Ştefan.
 
 
Tată şi fiu, pe podium la aceeaşi întrecere
 
 
Tată şi fiu au concurat de mai multe ori în aceeaşi întrecere şi au urcat pe podium. În 2018, la Campionatul Mondial ICO (International Combat Organisation), de la Roma, ambii au cucerit aurul. Ştefan s-a impus la categoria -67 kg, la K1, cucerind centura, şi a obţinut şi o medalie de bronz, la Low Kick. Marcel Ilaşcu a cucerit aurul la categoria master -75 kg K1, în faţa unui luptător francez. De asemenea, în acest an, la European Fight Games II, campionatul continental desfășurat în Ungaria, la Budapesta, a fost şi el unul de succes pentru familia Ilaşcu. Antrenorul Marcel Ilașcu a fost cel care a condus selecționata tricoloră la competiție, dar a și concurat, la veterani, urcând pe prima treaptă a podiumului. Ștefan a cucerit un aur, un argint și un bronz.
 
 
Alături de fratele său în gala de la Roma
 
 
În 2018, Campionatul European XFC (Xtreme Fighter Champion), competiţie care s-a desfăşurat în Italia, la Roma, i-a adus pentru prima data într-o gală profesionistă pe Ştefan şi pe fratele său mai mare, Iulian. Ambii, pregătiţi bineînţeles de tatăl lor. În meci pentru titlu, Ştefan a cucerit centura la Low Kick, învingându-l pe Lucien Nicolas, din Franţa. Constănţeanul s-a impus într-o manieră categorică, prin KO în repriza a doua. Iulian a luptat la K1, contra unui italian, care s-a impus în urma accidentării luptătorului de la Tai-Chi-Do-Ryu (la mâna dreaptă), în repriza a doua. Cu această ocazie, Iulian Ilaşcu a revenit în ring după o pauză de cinci ani. 
 
 
2018. Onomastica şi majoratul, în aceeaşi zi 
 
 
Tot în 2018, ziua de 27 decembrie a fost una cu dublă semnificaţie pentru Ştefan, care şi-a serbat şi onomastica, şi majoratul! Sportivul a primit la botez prenumele Ştefan întrucât s-a născut în ziua de Sf. Ştefan. Cum, în 2018, a împlinit 18 ani, dublul eveniment a fost marcat în mod special, la o petrecere cu peste 100 de invitaţi, la restaurantul „Zorile“ din Constanţa. Lui Ştefan i-au fost alături, pe lângă membrii familiei, prietenii, colegi din sport, de la clubul său, dar şi de la altele, şi antrenori.
 
 
„Este ca un fel de terapie“
 
Deşi mulţi neiniţiaţi asociază sportul de contact cu violenţa, aceasta nu este nici pe departe aşa, afirmă Ştefan Ilaşcu. „Cei care cred că sporturile de contact generează violență ar trebui să intre măcar o dată într-o sală de antrenament și să observe cum se desfășoară lucrurile, să vadă că totul este bazat pe un set de reguli bine definite. La sala unde m-am antrenat eu, am întâlnit oameni din diferite profesii, medici, avocați, care vin după programul de lucru și își descarcă energia negativă acumulată pe sacul de box sau în lucrul cu partenerul. La final își strâng mâna și pleacă acasă cu stare mentală mai bună. Este ca un fel de terapie și este mult mai benefic să se elibereze de stres în modul acesta decât în fața unui pacient, a unui coleg sau acasă, cu familia”, este mesajul luptătorului.  
 
 
Iniţiază colegi de-ai săi în tainele sportului de contact
 
 
Ştefan Ilaşcu deține atestat de instructor de arte marțiale și lupte de contact şi profită de aceasta pentru a-i iniţia şi pe colegii săi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” în tainele acestui sport.  În perioada în care se află încazarmat, Ştefan se antrenează în sala de fitness a unității militare, unde a și amenajat un spațiu doar pentru antrenamentele de kickbox și autoapărare. La lecţiile pe care le ține campionul participă în mare parte băieți, dar și fete, interesate de tehnici de autoapărare. „Sunt în jur de 40 de colegi de-ai mei care vin zilnic la antrenament, iar ceea ce am ales să fac pentru ei, fac din pură pasiune. În niciun caz nu le cer bani pentru asta. Din punctul meu de vedere sunt lucruri mai importante. De exemplu, dacă unul dintre cursanții mei de aici va decide că îi place sportul de contact îndeajuns de mult pentru a merge mai departe și pentru a participa la competiții, voi considera că menirea mea a fost atinsă”, precizează tânărul luptător.   
 
 
Şi-a depus dosarul pentru CSA Steaua Bucureşti
 
 
Ştefan şi-a făcut şi planuri de viitor, dorind ca, după absolvire, să ajungă la o unitate de uscat a Forțelor Navale Române. „Sunt conștient că marinarii militari ambarcați câștigă mai bine decât colegii de la uscat, dar nu acesta este obiectivul meu. Eu îmi doresc să pot îmbina profesia cu sportul de performanță. Practic, motivul pentru care am și ales Armata. Este un domeniu care îți permite să te dezvolți atât profesional, dar și personal. Sunt în discuții cu Clubul Sportiv al Armatei «Steaua» să mă legitimez la ei. De altfel, primul lucru pe care l-am făcut după ce am intrat în sistemul militar a fost să iau legătura cu cei de la club și să îmi depun dosarul. Acum aștept să fiu contactat”, mai spus Ştefan Ilaşcu.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Sursa foto: Facebook (Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” şi Ştefan Ilaşcu)

 
Citeşte şi:
 
Luptători de la Tai Chi Do Ryu Constanța, 15 medalii la întrecerea continentală, dintre care cinci de aur
 
Cadou special din partea familiei
În aceeaşi zi, Ştefan Ilaşcu, luptător la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa, şi-a serbat onomastica şi majoratul (galerie foto)

 
Antrenaţi de tatăl lor
Fraţii Ilaşcu au luptat în premieră în aceeaşi gală, în Italia. Ştefan a cucerit centura europeană XFC

 
Marcel şi Ştefan Ilaşcu, de la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa
Tată şi fiu, medalii de aur la Roma, la Campionatul Mondial ICO (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii