Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sportul constănţean îi spune azi adio unui simbol „Marcel Câmpeanu a fost un om minunat şi un antrenor de excepţie“

ro

17 Oct, 2015 00:00 3785 Marime text
Înmormântarea fostului mare antrenor şi jucător de baschet Marcel Câmpeanu are loc sâmbătă, 17 octombrie, la Constanţa.
 
Dispariţia dintre cei vii, la 66 de ani, a antrenorului emerit Marcel Câmpeanu a îndurerat sportul constănţean, care îşi va lua astăzi adio de la cel care şi-a pus viaţa în slujba baschetului. Prieteni, colegi şi foşti elevi transmit mesaje de condoleanţe, regretând nespus despărţirea de marele antrenor, care a descoperit şi pregătit numeroase generaţii de sportivi.
 
Marcel Câmpeanu s-a născut la Ploieşti, pe 29 iulie 1949. Cariera de jucător şi-a împărţit-o între CSS Ploieşti, Petrolul Ploieşti, ASA Bacău, Urbis Bucureşti şi Farul Constanţa, echipă ale cărei culori le-a apărat între anii 1970 şi 1982. Între 1973 şi 1974 a fost selecţionat şi la lotul naţional. Ca antrenor a activat la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa şi la CS Farul. În perioada 1997 - 1999, a condus şi lotul naţional de juniori. Anul trecut, ieşise la pensie (de la CSS1). Înmormântarea va avea loc astăzi, la Cimitirul Municipal din Constanţa, unde cortegiul mortuar va ajunge după slujba de la biserica Cimitirului Central, care va începe la ora 12.30.
Baschet jucat în memoria marelui dispărut
 
„Marcel Câmpeanu a fost un sportiv şi un antrenor cu care CS Farul s-a mândrit. Moartea sa e o pierdere însemnată pentru sportul şi baschetul din Constanţa. Am fost colegi mulţi ani, inclusiv la facultate. Regret nespus dispariţia sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a declarat directorul CS Farul, Ilie Floroiu. Vestea decesului lui Marcel Câmpeanu le-a adus o mare tristeţe şi celor care organizează şi participă în Liga de Baschet Amator Constanţa. Joi seară, când au aflat de moartea sa, baschetbaliştii au ţinut un moment de reculegere, iar partida s-a desfăşurat în memoria marelui dispărut. „Colectivul LBAC transmite condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l aibă în pază pe prof. Marcel Câmpeanu!“, a spus Andrei Talpeş.

Băieţii săi au fost şi ei sportivi

Stabilit de mulţi ani la Constanţa, Marcel Câmpeanu era căsătorit cu Eugenia, iar rodul marii iubiri dintre cei doi sunt băieţii Ştefan şi Bogdan, ambii practicând şi ei baschetul. Ştefan a povestit cum s-a stins din viaţă, joi, regretatul său tată. „A căzut pe stradă, în spatele blocului. A apucat să sune la 112 şi a fost transportat la spital. Acolo a fost stabilizat, dar, după o perioadă, a început să tuşească foarte tare şi să scuipe cantităţi mari de sânge. S-a stins din viaţă la ora 15.50. Tata era bolnav, fusese operat la gât“, arată Ştefan Câmpeanu.

Comunica uşor cu elevii şi cu părinţii acestora

„Colectivul Clubului Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa este alături de familia îndurerată a celui ce a fost un mare sportiv, antrenor şi loial coleg, profesor Câmpeanu Marcel, un om drept şi corect, care nu a acceptat niciodată compromisul. A fost un foarte bun coleg şi o persoană sociabilă, care comunica uşor cu elevii şi cu părinţii acestora. Ca lider de sindicat, a apărat întotdeauna cu success interesele colegilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a declarat Nicoleta Copoiu, directorul CSS1 Constanţa.

„Îmi pare bine că v-am cunoscut, domn' profesor!“

„Este un moment dureros. La Farul, am petrecut şapte ani împreună. Avem multe amintiri frumoase. Erau vremuri în care primele două clasate, Steaua şi Dinamo, echipe foarte puternice, mai şi pierdeau în faţa Farul. Marcel a fost un om corect, care nu a făcut compromisuri, de aici şi rezultatele sale deosebite. A trăit pentru Farul şi pentru Constanţa. A activat ca antrenor şi la lotul de juniori II al României, iar cu CSS1 a obţinut medalia de argint la Naţionale, la această categorie de vârstă, cu generaţia lui Blidaru. Dumnezeu să-l odihnească!“, a transmis şi fostul său coleg, Iulian Popa. „Am primit vestea cu mare regret şi cu mare părere de rău. Marcel Câmpeanu a fost un om minunat şi un antrenor de excepţie. Îmi pare bine că v-am cunoscut, domn' profesor!“, a spus Monica Marinescu, antrenoare de scrimă la CSS1 Constanţa.

Era o persoană împăciuitoare, care unea oamenii

„Marcel Câmpeanu a cântărit foarte mult în baschetul constănţean. A luptat mult pentru echipa Farul. A fost un foarte bun antrenor, pe care baschetbaliştii l-au iubit. Foarte atent şi generos cu colegii, săritor, era o persoană împăciutoare, care unea oamenii. Am un mare regret că a plecat dintre noi de tânăr”, a arătat şi Elena Frîncu, fost director al Direcţiei Judeneţe pentru Sport şi Tineret Constanţa.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Timergazin Cornelius 25 Feb, 2016 19:39 Dumnezeu sa-l odihneasca. Mie mi-a fost antrenor in perioada anilor 80-86. L-am respectat foarte mult.
  • cornelius timergazin 22 Oct, 2015 16:52 Dumber sa-l odihneasca. Mine mi-a fost antrenor in p erioada 80 - 86. L-am respectectat.