Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:44 13 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța volei Victoria cu CSM Lugoj ar fi cel mai frumos cadou pentru Nicole Toma, de ziua ei de naștere (VIDEO)

ro

13 Dec, 2025 12:00 250 Marime text
  • În clasament, CSM Constanța ocupă locul opt, cu șapte puncte, având două victorii și șase înfrângeri în cele opt meciuri jucate până acum.
 

Echipa feminină de volei CSM Constanța dispută sâmbătă, 13 decembrie 2025, ultimul meci din acest an în campionat, întâlnind pe teren propriu CSM Lugoj. 

Partida, care contează pentru etapa a 9-a a Diviziei A1, este găzduită de Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța, de la ora 18.00. În clasament, CSM Constanța ocupă locul opt, cu șapte puncte, având două victorii și șase înfrângeri în cele opt meciuri jucate până acum. De cealaltă parte, CSM Lugoj se află pe poziția a cincea, cu 12 puncte, după patru victorii și patru eșecuri.


„Voleibalistele noastre luptă pentru cel de-al treilea succes din acest sezon și mizează pe susținerea fanilor la Sala Sporturilor împotriva unor adversare puternice. Victoria ar fi cadoul perfect pentru Nicole Toma, de ziua ei de naștere“, este mesajul CSM Constanța.


Tânăra Nicole Toma, fiica fostului mare handbalist Laurențiu Toma, a împlinit 17 ani joi, 11 decembrie 2025. Ea a debutat la senioare anul trecut, cu puține zile înainte de a face 16 ani. „O victorie cu CSM Lugoj ar fi un cadou foarte frumos, atât pentru mine, cât și pentru colegele mele. Avem încredere foarte mare, este un meci acasă și de fiecare dată pe teren propriu am avut un rezultat bun, asta și datorită publicului, care vine și ne susține“, a declarat Nicole Toma. „Suporterii ne ajută foarte mult și le mulțumim“, a precizat și o altă handbalistă de la CSM Constanța, Andreea Cimpu.

În ultimele două partide de campionat, CSM Constanța a obținut un punct, după 2-3 acasă cu CSM București și 1-3 în deplasare cu vicecampioana CSO Voluntari 2005. În ambele partide însă, jucătoarele de pe litoral puteau obține mult mai mult! Contra CSM București, CSM Constanța a condus cu 2-0 la seturi și a avut o ocazie bună să încheie apoi partida la 3-1. Cu CSO Voluntari 2005, echipa litoralului a condus cu 1-0 la seturi și a avut două mingi de set în parțialul secund, pierdut cu 26-28!



„În meciul cu CSM Lugoj, vrem să arătăm că evoluția din ultimele două meciuri nu a fost întâmplătoare. Am practicat un volei de calitate, însă ne-au lipsit momentele pe final de set, în care puteam obține mai multe puncte. Sper să reușim acest lucru sâmbătă, împotriva unei echipe puternice din campionat, care an de an se califică în cupele europene. Este un meci important pentru configurația clasamentului, pentru moralul nostru și al jucătoarelor și ne dorim foarte mult o victorie. Publicul a fost mereu alături de noi, ne-a sprijinit și în momentele grele. Chiar și când am pierdut, am simțit fanii alături de noi. Sunt impulsul necesar pentru a ne face să ne atingem potențialul maxim. Sperăm ca sâmbătă să ne bucurăm împreună de o victorie“, a declarat Florin Voinea, antrenorul CSM Constanța, alături de Radu Began.
 

Program etapa a 9-a


Vineri, 12 decembrie 2025

Ora 19.30: CS U Cluj - CSM Corona Brașov




Sâmbătă, 13 decembrie 2025

Ora 17.00: CS Dinamo București - CSU Medicina CNUE Tg. Mureș
Ora 18.00: CSM Constanța - CSM Lugoj



Duminică, 14 decembrie 2025

Ora 18.00: CS Rapid București - CSM Volei Alba-Blaj



Sâmbătă, 20 decembrie 2025

Ora 16.00: CSM București - CSO Voluntari 2005.



Clasament

  1. CSM Volei Alba-Blaj - 21p
  2. CSO Voluntari 2005 - 21p
  3. CSM Corona Brașov - 18p
  4. CS Dinamo București - 17p
  5. CSM Lugoj - 12p
  6. CSM București - 11p
  7. CS Rapid București - 9p
  8. CSM Constanța - 7p
  9. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - 4p
  10. CS U Cluj - 0p.

Săptămâna viitoare, CSM Constanța va mai susține un meci oficial, dar în Cupa României, întâlnind pe teren propriu, miercuri, 17 decembrie 2025, de la ora 18.00, CSM Volei Alba-Blaj, campioana en-titre a României! Partida se joacă în sferturile de finală, fază a competiției în care au fost programate meciurile:

 
  • CSO Voluntari 2005 - CSM Lugoj (luni, 15 decembrie 2025, ora 15.00)
  • CS Dinamo București - CS Rapid București (miercuri, 17 decembrie 2025, ora 16.00)
  • CSM București - CSM Corona Brașov (miercuri, 17 decembrie 2025, ora 16.00)
  • CSM Constanța - CSM Volei Alba-Blaj (miercuri, 17 decembrie 2025, ora 18.00).

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


În foto, Nicole Toma. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)


Citește și:

CSM Constanța
Voleibalista Nicole Toma, debut în Divizia A1 la nici 16 ani. „Tot mai sus!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)





 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii