Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:14 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep joacă primul meci de la Indian Wells cu Krystina Pliskova sau cu o jucătoare din calificări. Ce traseu va avea liderul mondial

ro

06 Mar, 2018 07:41 701 Marime text
Simona Halep, locul 1 WTA, va sta în manşa I şi va evolua cu sportiva cehă Krystina Pliskova, locul 77 WTA sau cu o jucătoare din calificări, în turul al doilea al turneului de la Indian Wells, primul de categorie Premier Mandatory al anului. Toate celelalte trei românce de pe tabloul principal vor juca împotriva unei favorite din Top 10 WTA dacă trec în manşa a doua, scrie News.ro, preluat de Digi 24.

Traseul Simonei Halep este unul destul de accesibil până în semifinale. Dacă trece de sora Karolinei Pliskova, Halep ar putea juca împotriva sportivei Dominika Cibulkova din Slovacia, locul 30 WTA, în turul al treilea, apoi posibil cu jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 15 WTA, în optimi şi cu Jelena Ostapenko, locul 6 WTA, în sferturi, dacă şi letona îşi respectă statutul de cap de serie numărul 6. Dacă nu, britanica Johanna Konta, locul 11 WTA, ar putea fi o adversară pentru Halep, în sferturi.

În semifinale, Halep o poate întâlni pe spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA, sau pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 5 WTA, sau pe compatrioata acesteia, Petra Kvitova, locul 9 WTA, ori pe rusoaica Maria Şarapova, locul 41 de WTA, aflată pe al doilea sfert al tabloului (Naomi Osaka din Japonia, locul 44, prima adversară).

România mai este reprezentată la competiţia din California de Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.

Turneul de tenis de la Indian Wells este transmis în direct de Digi Sport în perioada 7-18 martie.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii