Prezenţa lui Ilie Năstase l-a nemulţumit pe şeful WTA Simona Halep revine pe locul patru mondial după victoria de la Madrid
Prezenţa lui Ilie Năstase l-a nemulţumit pe şeful WTA: Simona Halep revine pe locul patru mondial după victoria
15 May, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
1563
Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, a câştigat al 15-lea său titlu din carieră, după ce s-a impus, sâmbătă, în finala turneului de la Madrid, în care a dispus de franţuzoaica Kristina Mladenovic, scor 7-5, 6-7, 6-2, după două ore şi 44 de minute de joc.
A fost al doilea titlu în capitala Spaniei pentru Halep (a treia favorită a turneului), care a primit cu această ocazie 1.043.680 de euro şi 1.000 de puncte WTA. Totodată, succesul îi va aduce constănţencei şi un salt de patru locuri în ierarhia mondială, de astăzi Simona urmând a reveni pe poziţia a patra în clasament.
Preşedintele WTA, Steve Simon, le-a felicitat într-un comunicat pe cele două finaliste pentru evoluţia de la Madrid, dar cu aceeaşi ocazie şi-a exprimat şi nemulţumirea că Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a participat la festivitatea de premiere a turneului.
Steve Simon a spus că fostul mare tenismen (suspendat provizoriu de Federaţia Internaţională) are revocate drepturile de acreditare şi la evenimentele WTA pe perioada investigaţiei ITF. Din acest punct de vedere, şeful WTA a criticat iniţiativa organizatorilor Madrid Open de a-l invita la turneu pe Ilie Năstase.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii