Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partidă la Constanţa, cu St. Petersburg HCM vrea un debut de succes în grupele Cupei EHF (galerie foto)

ro

14 Feb, 2015 00:00 1404 Marime text


Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, susţine mâine, pe teren propriu, meciul de debut în grupa B a Cupei EHF, contra formaţiei ruse St. Petersburg HC.

 
Meciul începe la ora 11.45 (în direct la Digi Sport 1), fiind găzduit de Sala Sporturilor. Biletul de intrare costă 15 lei. Din grupa HCM-ului mai fac parte echipele Fraikin BM. Granollers (Spania) şi Team Tvis Holstebro (Danemarca). „Echipă rusă are tradiţie şi jucători buni, dar sperăm să câştigăm, aceasta şi cu ajutorul suporterilor. Avem şi noi putere şi şanse. Diferenţa o va face forţa de grup. Trebuie să avem încredere în noi. Cu un joc bun şi cu sala alături, putem învinge. Grupa este puternică, dar cred că o putem depăşi“, a spus antrenorul HCM, Zvonko Sundovski, care nu îl va putea folosi pe Branislav Angelovski, accidentat.
 
Căpitanul echipei constănţene, extrema dreapta Laurenţiu Toma, a arătat: „Ştim clubul St. Petersburg, cu care ne-am mai confruntat, însă acum acesta se prezintă într-o formulă nouă, ca şi noi, de altfel. Dacă am fi avut lotul din sezonul trecut, am fi terminat pe prima poziţie. Aşa, seria este echilibrată. Este important să câştigăm tot acasă şi să aducem puncte şi de afară. St. Petersburg are jucători înalţi, foarte buni atât în atac, cât şi în apărare. Atuul nostru e că debutăm acasă, având speranţe îndreptăţite la victorie. Plecăm la drum optimişti că vom trece de grupă“.
 
Un alt lider al HCM-ului, portarul Mihai Popescu, a spus: „Sunt convins că vom face un meci mare, cu atât mai mult cu cât jucăm acasă. Ne este puţin cam greu, pentru că suntem angrenaţi pe trei fronturi, campionat (care e foarte dificil anul acesta), Cupa României şi Cupa EHF, iar lotul este subţire, însă putem depăşi acest inconvenient“. 
 
CSU Neptun întâlneşte în Sala Sporturilor HCM Rm. Vâlcea
 
Tot mâine, în Sala Sporturilor din Constanţa se mai joacă un meci de handbal. Este vorba de întâlnirea feminină CSU Neptun - HCM Vâlcea, din etapa a 19-a a Ligii Naţionale, care începe la ora 14.15. În clasament, gazdele se află pe locul 13 (penultimul), cu 13 puncte, în vreme ce echipa vâlceană e pe poziţia a noua, cu 23 de puncte.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii