Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:16 23 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„O mare provocare!“ Totul despre semifinala Simona Halep - Elina Svitolina, de joi, de la Wimbledon

ro

11 Jul, 2019 00:00 1465 Marime text
Pentru a doua oară în cariera sa de până acum, Simona Halep joacă semifinala la Wimbledon. Joi, 11 iulie, de la ora 15.00 (în direct la Eurosport 2), campioana din Constanţa, aflată pe locul 7 în clasamentul mondial, o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (8 WTA).
 
Simona a acces în penultimul act după ce a învins-o în sferturi pe chinezoaica Shuai Zhang (50 WTA), scor 7-6, 6-1. Primul set a avut o istorie aparte, după ce Halep a fost condusă cu 4-1, iar în game-ul şase a salvat patru mingi de break! Fostul număr 1 mondial a revenit apoi incredibil, cum numai ea o poate face, şi a câştigat setul! Al doilea act nu a mai avut istoric, Simona impunându-se clar şi ajungând după cinci ani din nou în penultimul act al turneului de Mare Şlem londonez. Atunci, în 2014, s-a confruntat cu Eugenie Bouchard, care s-a impus cu 7-6, 6-2, însă românca s-a accidentat în timpul partidei la gleznă şi nu a putut juca la nivel maxim.
 

Avantaj Svitolina la duelurile directe

 
De cealaltă parte, Elina Svitolina va disputa joi prima sa semifinală într-un turneu de Mare Şlem. Jucătoarea din Ucraina a învins-o în sferturi pe Karolina Muchova (Cehia, 69 WTA), scor 7-5, 6-4, iar în celelalte patru partide a trecut în ordine, de: Daria Gavrilova (Australia, 74 WTA), scor 7-5, 6-0, Margarita Gasparyan (Rusia, 62 WTA), care a abandonat la scorul de 7-5, 5-6, Maria Sakkari (Grecia, 32 WTA), scor 6-3, 6-7, 6-2, şi Petra Martic (Croaţia, 24 WTA), scor 6-4, 6-2. În meciurile directe cu Simona Halep, Svitolina are avantaj, 4-3, însă şi chinezoaica Zhang se afla în această situaţie înaintea sfertului contra constănţencei. Pentru Simona, aflată în mare formă, nu a contat statistica. „Va fi un meci interesant şi pentru mine, şi pentru Simona. În competiţiile de Mare Şlem ne-am întâlnit doar la Roland Garros, când Simona a câştigat. Nu mai mă gândesc însă la acel meci, acum sunt altă jucătoare. Sper să joc la cel mai înalt nivel. Sunt fericită că am atins pentru prima dată semifinalele la un Grand Slam“, a declarat Elina Svitolina.
 

Nu se gândeşte la ce a fost în 2014

 
Până la victoria cu Shuai Zhang din sferturi, Simona a trecut de Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 36 WTA), scor 6-4, 7-5, de Mihaela Buzărnescu (România, 53 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-2, de Victoria Azarenka (Belarus, 40 WTA), scor 6-3, 6-1 şi de Cori Gauff (SUA, 313 WTA), scor 6-3, 6-3. Calificarea în semifinale i-a adus Simonei Halep 746.572 de dolari, iar o victorie cu Svitolina ar urca-o pe constănţeancă pe locul patru în clasamentul mondial. „Nu mă gândesc la semifinala din 2014, acum va fi altceva. Sunt mai experimentată, mai încrezătoare, o persoană diferită. Şi iubesc iarba, e prima dată când spun aceasta! Partida cu Elina va fi o mare provocare pentru mine. Sunt fericită, relaxată şi motivată să câştig. Voi aborda meciul ca pe toate celelalte de până acum de la Wimbledon“, a spus Simona Halep.
 

Simona a câştigat ultimul meci direct

 
Jucătoarea din Constanţa va bifa joi a şaptea semifinală într-un turneu de Grand Slam, având patru victorii şi două înfrângeri în precedentele şase: Australian Open - 2018 (victorie); Roland Garros - 2014, 2017, 2018 (trei victorii); Wimbledon - 2014 (înfrângere); US Open - 2015 (înfrângere). Ultimul meci cu Svitolina, la Doha, în acerst an, a consfinţit victoria Simonei în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-4. Setul decisiv a fost unul epic: Simona a revenit de la 1-4, câştigând cinci game-uri la rând, nu înainte de a salva trei mingi de 5-1 ale ucrainencei! În celelalte şase întâlniri, rezultatele au fost: 1. Sofia 2013 - victorie Halep; 2. Roma 2017 - victorie Svitolina; 3. Roland Garros 2017 - victorie Halep; Toronto 2017 - victorie Svitolina; Turneul Campioanelor 2017 - victorie Svitolina; Roma 2018 - victorie Svitolina.
 

Adversara din finală

 
Cine va câştiga partida Halep - Svitolina se va duela în finala de la Wimbledon cu învingătoarea din meciul Serena Williams (SUA, 10 WTA) - Barbora Strycova (Cehia, 54 WTA). Confruntarea pentru titlu se va disputa sâmbătă.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii