Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioana Baciu, principala realizatoare a CS Medgidia în meciul cu CSM Târgoviște. Bianca Albăstroiu, titulară (GALERIE FOTO)

ro

29 Apr, 2022 00:00 2452 Marime text

 
  • În această partidă, antrenorii CS Medgidia au rulat aproape toate jucătoarele disponibile din lot, mizând și pe voleibalistele mai puțin utilizate de-a lungul sezonului.
 
Echipa feminină de volei CS Medgidia a ținut ridicată ștacheta performanței și în sezonul 2021/2022, clasându-se în Divizia A1 pe locul 4 și calificându-se astfel, penteu al doilea an la rând, în competiția continentală CEV Challenge Cup.
 
În ultimul meci al stagiunii interne, unul care nu mai conta în ce privește poziția finală din clasament pentru niciuna dintre cele două adversare, CS Medgidia (antrenori, Florin Voinea și Radu Began) și CSM Târgoviște (vicecampioana) s-au întâlnit la Medgidia, iar duelul i-a revenit formației oaspete, cu 3-1 (25-9, 26-24, 21-25, 25-23)    
 
„CS Medgidia încheie playoff-ul sezonului pe locul 4, punând-o la încercare pe vicecampioana României din acest sezon, într-un meci decis în patru seturi în favoarea celor de la CSM Târgoviște.
 
După un set de început în care Medgidia a căutat soluții să contracareze jocul adversarelor, ultimele seturi din acest sezon ale ambelor echipe au fost un prilej de a ne reaminti de voleiul jucat la intensitate maximă, spectaculos, trăit la fiecare punct.
 
Trei seturi decise la mai puțin 4 puncte diferență, la finalul cărora Ioana Baciu a fost principala realizatoare cu 23 de puncte, urmată de Alexandra Trică cu 8.
 
Un meci în care antrenorii au rulat aproape toate jucătoarele disponibile din lot, Medgidia mizând și pe jucătoarele mai puțin utilizate de-a lungul sezonului, Bianca Albăstroiu începând ca titulară pe postul de coordonator și având 4 puncte, dintre care trei au fost realizate cu serviciul și unul cu blocajul.
 
Ultimul meci, în care publicul din nou și-a arătat susținerea față de echipă, față de fete, de staff și întreg colectivul CS Medgidia.
 
Un sezon în care CS Medgidia încheie cu o calificare în CEV Challenge Cup pentru al doilea an consecutiv, un sezon în care a îndrăznit să alinieze jucătoare autohtone în totalitate.
 
A fost o provocare pentru toți și un sezon de care întregul volei românesc poate vorbi în termeni pozitivi.
 
Mulțumim Medgidia, mulțumim tuturor pentru că ați făcut parte din povestea noastră!
 
O mare familie!“, este mesajul CS Medgidia. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)
 
Citește și:
 
Sezon încheiat pentru voleibalistele de la CS Medgidia. Locul patru în Divizia A1 și din nou în Europa. În ultimul meci, înfrângere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii