Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:38 19 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud Constanța Gabriel Ilie - „Avem un colectiv din ce în ce mai strâns și mai puternic“

ro

07 Aug, 2020 00:00 2232 Marime text
  • Gabriel Ilie spune că va face tot ce îi stă în putință ca să ajute echipa cât mai mult.
  • HC Dobrogea Sud va debuta în European Handball League contra formației din Rusia HC Victor Stavropol.
  • Ionuț Stănescu, președintele HCDS: „Este un adversar care ne convine“


Interul stânga Gabriel Ilie este următorul „delfin“, după Ionuț Nistor și Irakli Chikovani, ales de suporterii echipei de handbal HC Dobrogea Sud Constanța pentru a răspunde la întrebări puse de ei vizavi de perioada de pregătire, în cadrul rubricii „SuporterReporterHCD“ de pe pagina de Facebook a clubului constănțean.


Iată întrebările și răspunsurile:


Cum ți se par transferurile făcute în această vară? E HCD mai puternică decât în sezonul anterior (Alexandru Șerban)?


Transferurile au fost destul de importante, mai ales după plecările de la echipă. Și cel mai important lucru pe care îl consider eu este că avem un colectiv din ce în ce mai strâns și mai puternic.

Cu cât ar crește (în procente) șansele la titlu, dacă ați putea avea suporterii în sală tot sezonul viitor (Bogdan Costache)?


Șansele noastre ar crește foarte mult, pot spune și 100%. Este un mare avantaj să joci în fața suporterilor și vreau să vă mulțumesc pentru susținerea voastră și pentru prezența la sală. 


Crezi că te poți impune ca titular, cel puțin în partea a doua a sezonului? Eu cred că e timpul pentru un salt valoric (John Ifrim).


Acesta este obiectivul meu încă de când am venit la echipă, am muncit și voi face tot ce îmi stă în putință să îmi pot ajuta echipa cât mai mult.
 

Contra HC Victor Stavropol


HC Dobrogea Sud va debuta în noua competiție continentală inter-cluburi European Handball League contra formației din Rusia HC Victor Stavropol, care s-a clasat pe locul doi în ultima ediție de campionat, interrupt, ca și în România, în urma pandemiei de coronavirus. Turul dublei întâlniri se va disputa la Constanța, pe 29 sau 30 august, iar returul o săptămână mai târziu, la Stavropol.
 

Suntem optimiști“


„Este un adversar care ne convine. SKA Minsk și Metalurg Skopje erau echipe mai tari. Ar fi fost bine să jucăm, poate, și cu HC Butel Skopje, pentru că nu ne trebuia viză de Macedonia. Aici va fi o problemă cu viza pentru că este vorba despre Rusia. Noi vrem să le propunem să jucăm ambele meciuri la Constanța. Suntem optimiști. Sperăm să trecem de ruși și să ne calificăm în turul al doilea“, a declarat Ionuț Stănescu, potrivit site-ului oficial al clubului.


Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)


Citește și:

Muntenegreanul Igor Radojevic, ultima achiziție a HC Dobrogea Sud Constanța „Clubul are ambiții mari, ca și mine“ (video)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii