Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:23 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hagi a vorbit cu selecţionerul Contra şi i-a dat replica lui Mutu „Nu există subiectivism. Acum ce să fac, să nu mai fiu părintele lui Ianis?“

ro

14 May, 2018 00:00 1051 Marime text
După meciul de la Ovidiu cu Poli Iaşi, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, s-a arătat nemulţumit de faptul că, pentru meciurile amicale cu Chile şi Finlanda, a fost convocat un singur jucător de la campioana României, Alexandru Cicâldău. Hagi a criticat selecţia, referindu-se la selecţionerul Cosmin Contra şi la alţi componenţi ai staff-ului tehnic al echipei naţionale.
 
Sâmbătă, Contra şi Hagi au discutat pe marginea acelei conferinţe de presă şi a cuvintelor tari ale „Regelui“. „Am vrut să scot în evidenţă anumite criterii de selecţie şi atât. Din când în când, mai spun anumite lucrurile mai dure, mai apăsate, dar asta e. Cosmin a fost puţin supărat de ieşirea mea. Era agitat şi puţin surprins de toate acestea. Sâmbătă la prânz, m-a sunat, dar am avut treabă şi nu am putut răspunde, dar după-amiază l-am sunat eu. Am vorbit şi am clarificat nişte aspecte. Lucrurile sunt în continuare pozitive în relaţia mea cu el. Sperăm să uităm tot ce a fost. Am căzut de acord ca, de acum înainte, dacă am ceva să-i spun, să-l caut, că e deschis la dialog. Cosmin trebuie să se gândească să ducă echipa naţională la nivelul cel mai bun, s-o califice şi bineînţeles că eu, dacă am ceva de comentat, voi vorbi cu el“, a spus Gică Hagi, la Digi Sport.
 

„Deşi tânăr, e foarte, foarte bun“

 
La conferinţa de presă, Hagi s-a întrebat de ce fiul său, Ianis, alţi jucători de la Viitorul sau foşti la Viitorul nu au fost convocaţi cu ocazia acestei duble amicale. „Când am auzit că avem doar un convocat, am spus că o echipă foarte bună, campioana României, aflată acum pe locul trei (n.r. sâmbătă), cu jucători tineri, care joacă un fotbal extraordinar, toată lumea fiind mulţumită de ei, probabil merita mai mult. Am vorbit de criterii care sunt pe INSTAT. Aş vrea să nu mai vorbesc de lucruri extrasportive. Ianis era căpitan la 16 ani şi jumătate, când l-am dat, şi am cumpărat apoi căpitanul echipei. Se merge însă pe o direcţie negativă vizavi de noi. De clubul nostru, de mine, de subiectivismul meu vizavi de un jucător care vă demonstrează că, deşi tânăr, e foarte, foarte bun. Nu toată lumea trebuie să fie de acord cu ce zic eu, dar e o realitate. Am plătit două milioane pe acest jucător, iar al erată că e valoros. Nu există subiectivism, ci un club care a cumpărat un jucător foarte valoros, care a demonstrat că e cel mai bun jucător sub 21 de ani în 2018. El a demonstrat prin fapte, nu că-l laudă Hagi. Acum ce să fac, să nu mai fiu părintele lui Ianis? După ce a lipsit un an, că n-a jucat, în pregătire a fost cel mai bun. El a crescut biologic. Nu mai e Ianis de la 16 ani şi jumătate. Acum are 19 ani, iar la 20 îl veţi vedea şi mai puternic, şi mintal, şi fizic. E decisiv“, a spus Hagi, potrivit sursei citate.
 

Mutu a sărit în apărarea lui Contra

 
Afirmaţiile „Regelui“ de la conferinţa de presă au stârnit şi reacţii contra, în această tabără situându-se şi Adrian Mutu, actualul antrenor al echipei FC Voluntari, care, potrivit Digi Sport, a spus: „Mi se pare un lucru penibil din partea lui Hagi să spună un asemenea lucru (n.r. despre selecţia lui Contra şi ce ar sta în spatele acesteia). Să îl acuzi de anumite lucruri pe un antrenor, pe un băiat care a fost exemplar în viaţa lui până acum, mi se pare lipsă de profesionalism din partea lui Hagi. Câteodată vorbeşte cam mult“.
 

„Cred că i se potriveşte mai mult lui decât mie“

 
Replica lui Hagi nu s-a lăsat mult aşteptată. „Cred că (n.r. Mutu) a folosit cuvântul greşit (n.r. penibil). Cred că i se potriveşte mai mult lui decât mie. Cred că n-am ajuns în această situaţie niciodată. Cred că a greşit, a fost un moment al lui mai puţin inspirat. Să-şi facă el meseria, să devină antrenor, iar apoi să vorbim. Să vedem ce înseamnă profesionalismul. Nu cred că, prin cariera lui şi tot ce a făcut, Adi e în măsură să-mi zică mie de aşa ceva. Cred că eu sunt un exemplu mai mare ca el. Îl iubesc la fel ca înainte, l-am ajutat când a trebuit. Îi voi sprijini în continuare, pentru că sunt mai tineri ca mine. Dar mai trebuie şi ei să asculte, să vadă şi să reflecteze, că nu tot ce fac ei e perfect. Acum nu trebuie doar să stăm să-i ascultăm şi să ne fie frică să spunem ceva. Fiecare merge pe drumul lui“, a precizat managerul tehnic al campioanei României.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Gică Hagi, nemulțumit de selecția lui Cosmin Contra „Ianis de ce nu a fost convocat? Că e băiatul lui Hagi, nu? Suntem prea mici ca să fim băgați în seamă”

Alexandru Cicâldău, de la FC Viitorul, în lotul preliminar al României pentru meciurile cu Chile și Finlanda
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii