Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:33 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi - „Trebuie să le dăm timp copiilor, să avem răbdare şi să-i sprijinim“

ro

08 Aug, 2018 00:00 548 Marime text
Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a remarcat şi după partida cu FC Voluntari, în care a marcat un gol, evoluţiile şi forma foarte bună în care se află tânărul atacant Denis Drăguş.
 
„Când un copil născut în anul 1999 marchează trei goluri în cupele europene cu o echipă din Olanda, e de subliniat. Nu e întâmplător, ci foarte valoros. Trebuie să gestionăm bine tinereţea sa. Pentru meciul cu FC Voluntari nu i-am văzut proaspeţi la antrenamente, nici pe el, nici pe Băluţă, iar această stare fizică a lor era logică, dar cu Denis am decis să-l folosesc în ultimele 30 de minute. Va fi greu ca Drăguş, Ianis, dar şi alţii, să fie luaţi uşor de la FC Viitorul. Poate nici Viitorul nu va mai vinde uşor. Cine ştie, se pot schimba multe. Ianis a fost declarat cel mai bun în turneul play-off al sezonului trecut, Drăguş se arată cel mai în formă în aceste luni de vară. Sunt jucători de mare perspectivă. Trebuie să le dăm timp, să avem răbdare şi să-i sprijinim. Să nu creăm presiune, chiar dacă eu o mai fac“, a declarat Gică Hagi.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
Citeşte şi:
 
Denis Drăguş (19 ani), marele câştig al FC Viitorul din Europa League „Perla“ lui Hagi i-a marcat trei goluri lui Vitesse Arnhem
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii