Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:25 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi, supărat în continuare că Fiorentina nu i-a dat şansă lui Ianis „A fost minţit. Punct. Pe româneşte“

ro

20 Feb, 2018 11:21 1942 Marime text
După meciul cu FC Botoşani, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a comentat din nou pe marginea faptului că, în acest sezon, fiului său, Ianis, nu i s-au dat şanse la prima echipă a Fiorentinei.

FC Viitorul a învins FC Botoşani cu 2-1, iar Ianis a avut din nou o evoluţie apreciată. Printre altele, a marcat un gol şi a trimis în bară din lovitură liberă.  

Nu am ajuns să joc tenis, să fac un fileu cu dânsul, dar îi spun domnului Pioli (n.r. antrenorul Fiorentinei) că, dacă are gradul lui de evaluare foarte înalt, anul acesta a cheltuit 50 de milioane pe transferuri şi încă 50 de milioane buget. Deci conducerea lui a cheltuit 100 de milioane şi el e pe locul 11. Oare ce grad de evaluare are domnul Pioli? Mă întreb, îmi pun şi eu un semn de întrebare, de aici, din România. Dacă a fost cel mai bun tânăr jucător al lui în perioada de pregătire… Poţi să negi acest lucru? De ce nu a jucat un minut? Daţi-mi un răspuns sau să mi-l dea el. «Nu e suficient de bun». Ce-i asta? Italieneşte! O lăsăm aşa, nu înţelege nimeni ce a vrut să zică. Când publicul o cere, când el se cere, dă-i şi lui ocazia să joace, de ce nu i-o dai? Ca să-l evaluezi, dacă vrei. Nu din gură. Fapte! Bagă-l şi vezi dacă ţi-a demonstrat. Dacă poate, dacă o duce. Dar nu i-a dat şansa.

Mi-au zis că Ianis va face artă, că n-au văzut în viaţa lor aşa ceva. Dar trebuie să-l formăm, să ajungă la complexitatea jocului. OK, am zis, şi la mine a urmat acelaşi program. La 15 ani şi jumătate, Ianis a venit cu mine, iar la 16 ani şi jumătate a fost căpitan în Divizia A. Băiatul ăsta a jucat 30 de meciuri în Divizia A. Cum poţi să spui aşa ceva, te rog frumos. Dă-i şansă. Sau dacă nu vrei, nu i-o da, dar spune-o, e opţiunea ta.

Un an şi jumătate n-am zis nimic. Dar l-au minţit pe băiat. A fost minţit. Punct. Pe româneşte. Nu ştiu cum vor traduce ei în italiană. I s-a spus ceva şi nu s-a făcut.

La meciul de la Primavera cu Juventus, lui şi lui Chiesa li s-a spus că se duc să joace ultimul meci. S-a dus Ianis, a desenat, au bătut cu 3-0, a venit înapoi, dar a rămas la Primavera. De ce? Ce faci, picătura chinezească? Cred că am făcut o investiţie bună aducându-l înapoi pe Ianis. El imediat a avut trei oferte, dar n-am vrut să-l dau. Deci e un jucător căutat. Cineva din fotbal, un antrenor foarte mare, se pare că a zis că e al doilea Totti. Cică, cineva. Aşa că, domnilor… Vom vedea. E un tânăr talentat, eu atât v-am spus, ca şi ceilalţi din România, care trebuie bine crescut aşa cum trebuie (cum şi pe mine m-au crescut alţii), apărat, educat bine şi atât. Să nu-I judecăm pe cei tineri, să le dăm timp şi un mediu bun, a declarat, printre altele, Gică Hagi.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii