Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:10 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi „Eu nu vreau să trăiesc cu «nu se poate!». Răul aruncaţi-l la gunoi!“

ro

11 Dec, 2019 00:00 1612 Marime text

Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, este de părere că problema fotbalistului român e mediul în care el trăieşte, în condiţiile în care în ţară nu mai e mediul din anii 80 - 90, „când se juca fotbal şi erau performanţe mari“.
 
„Atunci se vorbea pozitiv şi se scoteau în evidenţă valorile. Acum nu se mai face aşa. Acum e «nu se poate, nu există», totul e negru, negativ, iar jucătorul trăieşte în acest mediu. Nu vă întrebaţi, după două ore petrecute la stadion, tinerii unde se duc şi ce fac? În ce mediu şi în ce mentalitate stau?
 
Mentalitatea înseamnă mediu, se construieşte la fel cum se fac jucătorii mari, echipele mari, adică în termen mediu şi lung. Trebuie să schimbăm mediul, modul de gândire şi de a vedea lucrurile. Trebuie scoase în relief numai personalităţile care au făcut ceva. Nu mai promovaţi răul! În viaţă, sunt două lucruri, binele şi răul, nu şi da. Eu nu vreau să trăiesc cu «nu se poate!», întrucât eu cred că se poate. Răul aruncaţi-l la gunoi, nu e bun de nimic!“, a menţionat cel mai mare fotbalist din istoria României.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi:
 
„Regele“ şi destinul său Gică Hagi - „Înseamnă că eu trăiesc pe altă lume! S-a depăşit orice măsură!“

În fotbal să vorbească cine se pricepe! Gică Hagi - „Doar în ţară fac vâlvă. După graniţă nu-i cunoaşte nimeni“

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii