Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Ganea, de la FC Viitorul „Sperăm că nu vom dezamăgi când vom juca la Campionatul European“

ro

29 Dec, 2020 00:00 2878 Marime text
  • Activitatea fotbalistică a lui George Ganea a fost afectată de coronavirus, care nu l-a ocolit pe tânărul vârf.
  • În 2021, fiul lui George Ganea speră să joace mai mult şi să înscrie mai mult.
  • Atacantul de 21 de ani are planuri mari şi la Campionatul European.
 
Atacantul George Ganea, fiul fostului internaţional Ionel Ganea, este unul dintre jucătorii de viitor ai FC Viitorul, iar calităţi precum viteza, tehnica şi execuția l-au propulsat pe jucătorul de 21 de ani şi la echipa națională de tineret, calificată la Campionatul European din 2021.
 
George își propune obiective importante și în 2021, sperând în primul rând să joace mai mult şi să marcheze mai mult la FC Viitorul, evoluţiile sale şi prezenţa sa pe teren fiind influenţate în acest an şi de Covid-19, tânărul atacant fiind infectat cu virusul.
 
„A fost un an destul de dificil, atât pentru mine, cât şi pentru echipă. Nu am jucat aşa de mult, am luat şi acest virus şi sper ca de acum înainte să evoluez mai mult. Faptul că am avut Covid-19 m-a scos din echipă şi nu am făcut antrenamente. S-a simţit foarte mult în activitatea mea. Până nu va dispărea virusul, vom întâmpina probleme. Calificarea la Campionatul European a fost printre cele mai mari satisfacţii ale mele din 2020. Am muncit foarte mult pentru această calificare şi sperăm că nu vom dezamăgi când vom juca la turneul final. Pentru 2021, îmi doresc să joc mai mult, să înscriu goluri, pentru că de asta are nevoie un atacant, şi să-mi ajut colegii cât mai mult la meciuri. Suporterilor le urez sărbători fericite şi un an nou cu realizări şi împliniri”, a declarat George Ganea.
    

A marcat de două ori în primul meci ca titular

 
Fiul lui Ionel Ganea s-a născut la București și a făcut o parte din juniorat la Universitatea Cluj și Rapid București. Trecut pe la echipa de tineret a lui AS Roma, George a jucat și la loturile naționale Under-16, Under-17 și Under-18 ale României. Ajuns la Viitorul în februarie 2019, atacantul a marcat o dublă la meciul său de debut ca titular în campionat și a câștigat Cupa și Supercupa României în sezonul 2018/2019. George a debutat în Liga 1 pe 1 aprilie 2019, în meciul Sepsi Sf. Gheorghe - FC Viitorul 0-0.
 
Imaginea a fost preluată de pe site-ul oficial al FC Viitorul.
 
Citeşte şi:
 
George Ganea și Alexandru Mățan, de la FC Viitorul, au înscris în meciul România - Malta

Fotbaliștii Radu Boboc și George Ganea, de la FC Viitorul, depistați pozitiv la testele Covid-19

   
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii