Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:16 23 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal pe plajă România s-a clasat pe locul trei la turneul din Portugalia. Victorie la penalty-uri în finala mică

ro

10 Sep, 2019 00:00 971 Marime text
Echipa naţională de fotbal pe plajă a României s-a clasat pe locul trei la turneul pentru menţinerea / promovarea în Divizia A a Ligii Europene. Meciurile s-au jucat în Portugalia, la Figueira da Foz, pe plaja Buarcos.
 
Câştigătoarea turneului, Azerbaidjan (cu care România s-a confruntat în grupa 1 preliminară), va putea să evolueze în Divizia A în ediţia din 2020. În finala mică, tricolorii au învins Grecia, la loviturile de departajare, după 2-2 la finele timpului regulamentar, pentru România marcând Ionuţ Florea şi Adrian Benciu. La penalty-uri, au înscris Daniel Zaharia şi Ionuţ Florea, iar Grecia a ratat de două ori (apărând Andrei Neag şi Valentin Dumitrică). În urma ocupării poziţiei a treia din turneu (a promovat în Divizia A doar echipa clasată pe locul întâi), România va evolua în ediţia 2020 în Divizia B a Ligii Europene.
 
În grupa preliminară din Portugalia, România s-a clasat pe locul doi, după viitoarea câştigătoare a turneului, Azerbaidjan, cu care a fost la egalitate de puncte. Ierarhia din serie a arătat astfel: 1. Azerbaidjan - 6p (11-6), 2. România - 6p (9-7), 3. Cehia - 3p (10-15), 4. Estonia - 2p (12-14). Tricolorii au înregistrat rezultatele: 4-2 cu Cehia, 1-2 cu Azerbaidjan şi 4-3 cu Estonia, echipă ce învinsese Azerbaidjan (4-3, după prelungiri, în prima etapă). Finala mare au disputat-o formaţiile situate pe primul loc în cele două serii, Azerbaidjan şi Kazahstan, prima formaţie impunându-se cu 2-1. Ierarhia finală a turneului: 1. Azerbaidjan, 2. Kazahstan, 3. România, 4. Grecia, 5. Ungaria, 6. Cehia, 7. Estonia, 8. Georgia.
 
Din lotul de zece jucători cu care antrenorul-jucător Ionuţ Florea (constănţean) a abordat turneul din Portugalia nouă sunt din Constanţa, el şi Valentin Dumitrică, Gheorghe Andrescu, Adrian Benciu, Enis Bolat, Liviu Croitoru, Marius Jalbă, Iulian Răvoiu şi Daniel Zaharia.
 
Sursa foto: Facebook (Dan Daniel)
 
Citeşte şi:
 
Fotbal pe plajă România va disputa finala mică la turneul din Portugalia

Fotbal pe plajă Echipa României, înfrângere dramatică în meciul cu Azerbaidjan, la turneul din Portugalia (galerie foto)

„O echipă, o familie!“ România a învins Cehia la fotbal pe plajă. Prima victorie, ca selecţioner, a constănţeanului Ionuţ Florea

Ionuţ Florea, din Constanţa, noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal pe plajă (galerie foto) 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii