Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost fotbalist la Axiopolis Cernavodă Atacantul Alexandru Moise va juca astăzi în meciul CS Afumaţi - Înainte Modelu (galerie foto)

ro

28 Jan, 2017 00:00 7402 Marime text
Valeriu Petrescu, antrenorul echipei de Liga a 3-a Înainte Modelu, îl va testa astăzi în meciul amical cu CS Afumaţi, din deplasare, şi pe atacantul Alexandru Moise (22 de ani), care a jucat ultima dată la nou-promovata în eşalonul al treilea Axiopolis Cernavodă, iar acum e liber de contract. Înainte Modelu ocupă locul 11 în seria secundă a Ligii a 3-a, în vreme ce Afumaţi se află pe aceeaşi poziţie în Liga a 2-a. Partida este prima amicală pe 2017 a echipei Înainte Modelu, iar antrenorul Valeriu Petrescu şi-a propus primenirea lotului.
 
Sâmbătă, Axiopolis Cernavodă joacă şi ea o partidă amicală. Iniţial, adversara echipei pregătite de Ionel Melenco era FC Viitorul II (vicelidera Ligii a 3-a, seria secundă), dar meciul a fost contramandat, după ce FC Viitorul II pleacă într-un stagiu de pregătire în Italia. În aceste condiţii, Axiopolis a găsit un alt adversar pentru amicalul de astăzi, Voinţa Cochirleni, care ocupă locul şase în seria Nord a Ligii a 6-a de fotbal a judeţului Constanţa. Partida se va juca la Cernavodă, de la ora 11.30. Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului Axiopolis, a anunţat că echipa din Cernavodă a rezolvat transferurile a doi jucători de la CS Năvodari, Leonard Gheorghe şi Zugravu.
 
Sursa foto: Facebook (Alexandru Moise)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii