Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:31 02 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei Miza locului șase! CSM Constanța încheie sezonul regular contra CSM Lugoj. „Sperăm să aducem victoria acasă“ (VIDEO)

ro

02 Mar, 2026 17:00 324 Marime text
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
  • CSM Constanța și CSM Lugoj sunt despărțite în clasament de două puncte.
 
Meci important pentru echipa feminină de volei CSM Constanța în etapa a 18-a a Diviziei A1 2025/2026 (ultima rundă din sezonul regular)!
 
Echipa care îi are ca antrenori pe Florin Voinea, Radu Began și Alexandra Trică joacă în deplasare cu CSM Lugoj, miza fiind locul șase în clasament, ocupat în acest moment de formația din județul Timiș, dar care îi poate reveni CSM Constanța, cu o victorie de trei puncte! CSM Lugoj are 20 de puncte (după 6 victorii și 11 înfrângeri în 17 partide, setaveraj 26-34), iar echipa de la malul mării totalizează același număr de victorii și eșecuri (setaveraj 23-35) și 18 puncte, bilanț care o plasează pe locul șapte. Ambele formații își dispută poziția a șasea, pentru un start mai facil în play-off.
 
„Un loc cât mai bun pentru play-off“
 
„Meci foarte greu, întrucât și adversarele vor să ocupe o poziție mai bună în clasament, dar sperăm să dăm tot ce avem mai bun și să aducem victoria acasă“, a declarat căpitanul CSM Constanța, Mihaela Manole (libero).

 
„Sper din toată inima să câștigăm meciul de la Lugoj și să ajungem pe un loc cât mai bun pentru play-off“, a menționat și ridicătorul Alexandra Spînoche.   
 
„Și-a demonstrat valoarea și în Europa“
 

În etapa precedentă, CSM Constanța a cedat cu 0-3 (14-25, 22-25, 19-25) pe teren propriu în fața CSO Voluntari 2005, a doua clasată și candidată la titlul de campioană.
 
CSM Constanța a avut o misiune dificilă în meciul cu CSO Voluntari, echipă care și-a demonstrat valoarea și în Europa, atingând semifinalele Cupei CEV. În Sala Sporturilor, voleibalistele noastre s-au bucurat de aceeași susținere extraordinară din partea fanilor. Echipa va încheia sezonul regular cu un meci la Lugoj. Hai, Constanța!“, este mesajul CSM Constanța.
 
„Am speranțe că în viitorul apropiat vom fi mai bine“
 
Florin Voinea. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)Antrenorul principal al formației de la țărmul mării, Florin Voinea, a scos în evidență ce n-a mers în jocul elevelor sale în partida cu CSO Voluntari 2005.
 
„Am fost aproape, dar, pe de altă parte, sunt destul de supărat pe atitudinea echipei. N-a fost cea pe care mi-o doresc. Aș vrea să fim mai luptători, îmi doresc o echipă mai agresivă în multe momente. Cred că am respectat foarte mult adversarul, ceea ce ne-a făcut să nu jucăm la capacitate maximă. Problema e că am avut un avantaj de patru - cinci puncte pe care n-am știut să-l gestionăm (n.r. în setul secund). Trebuia să fi avut maturitatea în joc să păstrăm acea diferență. Aici sunt dezamăgit, că nu am fost mai responsabili, mai asumați în anumite momente de joc, să putem lua decizii mai eficiente. Dar lucrăm la acest aspect și sperăm să corectăm cât mai repede erorile. Avem jucătoare valoroase, sunt sigur că potențialul lor e mult mai mare, important e să reușim un ansamblu care să evidențieze fiecare jucătoare în parte. În momentul de față, asta ne lipsește. Dar am speranțe că în viitorul apropiat vom fi mai bine“, a punctat Florin Voinea

 
„Adversarele au servit foarte bine“
 
Mihaela Manole. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)Mihaela Manole crede că serviciul foarte bun al CSO Voluntari a făcut diferența.
 
„Am luptat, dar am suferit destul de mult la preluarea din serviciu și cred că aici s-a făcut diferența. S-a simțit presiune în teren, adversarele au servit foarte bine și noi nu am reușit să facem construcția. Când am construit, am avut destule momente bune. A fost un joc intens și ținând cont că ridicătoarea lor a avut preluarea mai tot timpul în mână, a jucat foarte repede, iar aici noi cumva am suferit. Le mulțumim suporterilor și pentru acest meci, îi așteptăm și în continuare alături de noi. Le doresc o primăvară frumoasă!“, a spus Mihaela Manole.

Un mod de a juca foarte rapid
 
Alexandra Spînoche. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Am avut unele momente cu un joc foarte bun. Într-adevăr, se poate spune că ele au experiență, un mod de a juca foarte rapid, nu degeaba au ajuns în semifinalele Cupei CEV. Ne-am străduit cât am putut. Au fost momente în care puteam face mult mai mult, dar atât am putut la acest meci. Fanii noștri sunt prezenți la fiecare meci, ne susțin și le mulțumim. Au fost și suporterii Voluntariului, dar nu cred că asta ne-a împiedicat să ne facem jocul nostru“, a menționat și Alexandra Spînoche.
 
Clasament
 
  1. CSM Volei Alba-Blaj - 45p
  2. CSO Voluntari 2005 - 44p
  3. CS Dinamo București - 41p
  4. CSM Corona Brașov - 34p
  5. CSM București - 29p
  6. CSM Lugoj - 20p
  7. CSM Constanța - 18p
  8. CS Rapid București - 15p
  9. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - 9p
  10. CS U Cluj - 0p.
 
Program etapa a 18-a
 
Sâmbătă, 7 martie 2026
 
Ora 17.00: CSO Voluntari 2005 - CSM București
Ora 18.00: CSM Volei Alba-Blaj - CS Rapid București
Ora 18.00: CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - CS Dinamo București
Ora 18.30: CSM Lugoj - CSM Constanța
Ora 19.00: CSM Corona Brașov - CS U Cluj.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
LIVE TEXT. Volei
CSM Constanța a avut meci greu acasă cu CSO Voluntari 2005 (FOTO+VIDEO)


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii