Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 02 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Medgidia Atletul Alin Mihai Șavlovschi, dublu campion național 2026. „Formă bună și constanță în performanță“ (GALERIE FOTO)

ro

02 Mar, 2026 17:00 228 Marime text
Alin Mihai Șavlovschi și antrenorul Sandu Nicolae. ​Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)
 
  • La Naționalele de la București, Alin Mihai Șavlovschi a evoluat în probele de 3.000 m și 1.500 m.
 
La finalul sezonului intern indoor, atletul Alin Mihai Șavlovschi, legitimat la CS Medgidia, a reușit o evoluție solidă la Campionatul Național, desfășurat la București.
 
În proba de 3.000 m, Alin a obținut titlul de vicecampion național, atât la categoria seniori, cât și la categoria tineret, confirmând forma bună și constanța în performanță.
 
Sportivul originar din Chilia Veche (județul Tulcea), care e antrenat de Sandu Nicolae, a luat startul și în proba de 1.500 m, clasându-se aproape de podium, pe locul 4, la ambele categorii, seniori și tineret, într-o competiție echilibrată.
 
„Sezonul de sală nu s-a încheiat pe deplin conform așteptărilor, în contextul unor condiții de pregătire mai puțin favorabile pe durata iernii.
Această perioadă a fost însă valorificată ca etapă de acumulare și pregătire pentru sezonul în aer liber.

 
Proba specifică a sportivului rămâne 3.000 m obstacole, iar obiectivul următor este îndeplinirea baremului de calificare la Campionatul European U23, chiar dacă acesta se află în primul an la categoria Tineret“, este mesajul CS Medgidia.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto galerie: Facebook (CS Medgidia)

 
Citește și:
 
Rezultatele CS Medgidia

Alin Mihai Șavlovschi, medaliat la Cupa României. Voleibalistele au acces la turneul semifinal (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii