Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul dispută astăzi primul amical din Antalya (galerie foto)

ro

05 Feb, 2020 09:45 1763 Marime text
Aflată de luni în Antalya, într-un stagiu de pregătire care se va încheia pe 15 februarie, FC Farul dispută astăzi primul meci amical al perioadei.

De la ora 15.00 (ora României), „marinarii“ întâlnesc echipa bulgară Septemvri Sofia. Retrogradată în sezonul precedent, echipa de la sud de Dunăre ocupă primul loc în liga secundă din Bulgaria, înregistrând un singur eșec în 17 meciuri.

Meciul se va disputa pe un teren aflat în apropierea hotelului în care este cazată delegația constănțeană.

Alb-albaștrii se pregătesc de trei zile în cantonamentul din stațiunea Lara, în Antalya (Turcia), unde beneficiază de condiții excelente de antrenament și refacere. Elevii lui Ianis Zicu au la dispoziție un teren cu o suprafață de joc excelentă, aflat la doar câteva sute de metri de malul mării, iar vremea a fost destul de prietenoasă până acum. Chiar dacă orele cu soare au alternat cu reprizele de ploaie, constănțenii au avut norocul de a efectua ședințele de pregătire exact în perioadele în care norii s-au risipit. Desfășurate într-o atmosferă de bună dispoziție, antrenamentele au fost intense, îmbinând schemele tehnico-tactice cu exerciții distractive, dar care au punctat la capitolul atenție, viteză de reacție și precizie, se arată pe site-ul oficial al FC Farul.


În afară de amicalul de astăzi, formația constănțeană mai are stabilite în Antalya: pe 8 februarie, cu Ansan Greeners (locul 5 în Liga a 2-a din Coreea de Sud); pe 11 februarie, cu Zugdidi (locul 7 în Liga a 2-a din Georgia); pe 13 februarie, cu Kabel Novi Sad (locul 5 în Liga a 2-a din Serbia). E posibil însă ca „marinarii“ să mai susţină şi alte amicale în Antalya.

La Constanţa, în cele trei săptămâni de pregătire, FC Farul a disputat trei partide de verificare: 4-0 cu FC Farul Under-19, 6-1 cu CS Poseidon Limanu 2 Mai şi 4-0 cu CS Medgidia.

Sursa foto: Facebook (FC Farul)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii