Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:49 21 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Alexi Pitu, căpitan al României Under-20 și pasă de gol în meciul cu Norvegia. Zece curiozități despre decar! (GALERIE FOTO)

ro

26 Mar, 2022 00:00 2701 Marime text
 
 
  • România a pierdut amicalul cu Norvegia, după ce tricolorii au condus cu 1-0 la pauză.
  • Alexi Pitu a purtat tricoul cu numărul 10. 
  • Fotbalistul constănțean a acceptat provocarea FRF TV și a dezvăluit zece curiozități, unele inedite, despre el.
 
Toți cei trei jucători de la Farul Constanța convocați de Bogdan Lobonț, selecționerul echipei naționale Under-20 a României, la meciurile amicale cu Norvegia și Elveția, atacantul Alexi Pitu și fundașii Daniel Bîrzu și Gabriel Buta, au fost titulari în prima confruntare, cea cu Norvegia, de pe teren propriu.
 
Confruntarea s-a încheiat cu scorul de 2-1 (0-1) pentru nordici, golurile fiind marcate de Nordås (57), Østrøm (66), respectiv Anton (28). Alexi Pitu a purtat tricolul cu numărul 10, a fost căpitanul României și i-a centrat în careu lui Anton la golul care a deschis scorul. Echipa de start a tricolorilor a fost: Hindrich - Anton, Bîrzu, Buta, Grosu - Iancu, Perianu, Pănoiu - Mustacă, Pitu (cpt.), Munteanu. Meciul cu Elveția se joacă duminică, 28 martie, la Wil, de la ora 15.00 (16.00 în România), în direct la Digi Sport.
 
La cină cu Messi, Lewis Hamilton și Federer
 
Alexi Pitu a acceptat provocarea FRF TV și a dezvăluit zece curiozități, unele inedite, despre el.
 
Cum arată pentru tine ziua perfectă?
Ar fi una cu un meci foarte bun și câștigat, iar după să ne bucurăm de el.
Dacă ai putea crea o nouă invenție, care ar fi aceea?
Aș crea o chestie zburătoare, cred că ar fi o chestie foarte bună.
Dacă ai putea invita trei persoane, din toată lumea, la cină, pe cine ai invita?
Pe Lionel Messi, Lewis Hamilton și pe Roger Federer.

Care a fost cel mai urât sau cel mai ciudat vis pe care l-ai avut vreodată?
Unul în care am pierdut campionatul în ultima fază.
Dacă clubul tău de fotbal ar fi un fel de mâncare, ce ar fi?
Paste.
Portar celebru pe care ai vrea să-l învingi.
Iker Casillas.
Dacă ai candida la președinția României, care ar fi sloganul tău de campanie?
Unul foarte simplu: să aibă încredere în mine.
Spune trei pasiuni pe care le ai, în afară de fotbal.
Îmi place foarte tare să mă joc FIFA și îmi mai plac Formula 1 și tenisul.
Ce ai prefera: să câștigi la loterie sau să devii tricolorul anului?
Sigur tricolorul anului.
Ce superputere ai da tuturor celor din lume?
Cred că aș da capacitatea de a deveni invizibili, ceea ce ar face lumea foarte interesantă.
 
Farul continua să dea jucători loturilor naționale
 
Farul continuă să producă jucători pentru loturile naționale ale României. În această perioadă, echipa de pe litoral are 16 jucători la prima reprezentativă și la selecționatele U-21, U-20, U-19 și U-18. Aceștia sunt: Marian Aioani (la seniori), Constantin Grameni, Alexandru Georgescu (la tineret), Daniel Bîrzu, Gabriel Buta, Alexi Pitu (la U-20), Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu, Nicolas Popescu, Eduard Radaslavescu, Ștefan Bodișteanu, Răzvan Tănasă, Luca Andronache (la U-19), David Dincă, David Maftei și Ștefan Duțu (la U-18).
 
25 martie, data de nastere (din acte) a lui Dumitru Antonescu
 
Actele oficiale ale fotbalistului care a susţinut cele mai multe meciuri pentru FC Farul în prima divizie, 400, legendarul Dumitru Antonescu, au reținut ca dată de naștere a acestuia 25 martie 1945, însă, în realitate, acesta s-a născut pe 18 martie, fiind declarat de părinţi cu o întârziere de o săptămână. Dumitru Antonescu a decedat pe 25 aprilie 2016, la 71 de ani.
 
„Născut la Constanța, Dumitru Antonescu deține recordul de prezențe în tricoul alb-albastru, pe care l-a îmbrăcat de 394 de ori (12 goluri) în perioada 1966-1983. În Cupa României, Dumitru Antonescu a evoluat în 28 de meciuri (2 goluri) pentru Farul. A fost convocat de 13 ori în echipa națională de seniori și de 15 ori în naționala de tineret. În ancheta cotidianului „Sportul” din 1973, care desemna cel mai bun fotbalist al României, Dumitru Antonescu s-a situat pe locul 4, după Ion Dumitru, Cornel Dinu și Nicolae Dobrin! S-a stins din viață la 25.04.2016“, este mesajul Farului Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: captură FRF TV și frf.ro
 
Citește și:
 
Farul Constanța
Marian Aioani, convocat la Naționala de seniori a României. „Marinari“ chemați și la alte loturi
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii