Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:05 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSU Neptun va participa la turneul de baraj pentru promovare. Miercuri, susţine un meci foarte important la Constanţa

ro

07 May, 2018 14:12 867 Marime text
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa susţine miercuri, 9 mai, pe teren propriu, de la ora 14.00, meciul din etapa a 29-a (penultima) a Diviziei A, seria A.

Aflate pe locul doi în clasament, cu 66 de puncte, jucătoarele pregătite de Ionuţ Puşcaşu şi Lăcrămioara Ilie întâlnesc a patra clasată, cu 56 de puncte, CSM Bucureşti II.

CSU Neptun este calificată la turneul de baraj pentru promovare / menţinere în Liga Naţională, programat la Cisnădie, între 23 şi 27 mai, iar cu o victorie contra CSM Bucureşti II, va merge la acest turneu de pe locul doi din Divizia A, poziţie pe care şi-o va asigura indiferent de rezultatul din ultima etapă de campionat.

Partida de miercuri, dar şi evoluţia de la baraj au fost prefaţate astăzi de Silviu Băiceanu (directorul CSU Neptun), Ionuţ Puşcaşu, şi două dintre jucătoare, Andreea Pintilie şi Bianca Căldare.

CSM Bucureşti II e o echipă foarte bună, formată în mare parte din junioarele care au ieşit de curând campioane naţionale. În tur, am condus cu la pauză cu opt goluri, dar am pierdut la final. La turneul final, nu suntem favorite, dar vom juca cu încredere. Am arătat că putem face performanţă, a spus Silviu Băiceanu.

Ne aflăm într-un moment important al vieţii echipei. Trebuie să apreiem munca pe care au depus-o fetele. Vrem să ne luăm revanşa faţă de CSM Bucureşti II şi să arătăm că nu întâmplător ne aflăm pe locul doi. Per parcursul sezonului, nu ne-am gândit la promovare, ci să câştigăm fiecare meci, a arătat Ionuţ Puşcaşu.

Am avut o mare dorinţă de a ajunge până în acest punct. Cred că vom câştiga meciul cu CSM Bucureşti II. Sperăm în prezenţa unui public numeros miercuri, a punctat Andreea Pintilie.

Atuurile noastre sunt tinereţea şi pregătirea fizică. Suntem încrezătoare, ne dorim victoria miercuri şi să o ţinem tot aşa în continuare, a menţionat Bianca Căldare.     


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii