Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:33 21 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSU Neptun şi CS Medgidia se pregătesc pentru participarea la turneul semifinal

ro

01 May, 2019 00:00 637 Marime text
În urma clasării pe locul doi în seria A din Divizia A de handbal feminin, în turneul regulat, CSU Neptun Constanţa va participa la turneul semifinal, programat la Făgăraş, între 10 şi 12 mai a.c.
 
La turneu vor fi prezente opt echipe împărţite în două grupe. Pregătită de Ionuţ Puşcaşu şi Lăcrămioara Ilie, formaţia de pe litoral a fost repartizată în grupa a 2-a, alături de CS Rapid Bucureşti, CSM Tg. Mureş şi HC Activ CSO Plopeni. Din cealaltă serie fac parte HCM Slobozia, CS Dacia Mioveni 2012, CSU Ştiinţa Bucureşti şi Crişul Chişineu-Criş. Partidele se vor disputa în sala de sport a Colegiului Naţional „Radu Negru“.
 
Programul este următorul:

Vineri, 10 mai

ora 10.00: HCM Slobozia - Crişul Chişineu-Criş
ora 12.00: Dacia Mioveni - CSU Știinţa Bucureşti
ora 14.00: Rapid Bucureşti - Activ Plopeni
ora 16.00: CSM Tg. Mureş - CSU Neptun Constanţa

Sâmbătă, 11 mai

ora 10.00: HCM Slobozia - CSU Știinţa Bucureşti
ora 12.00: Dacia Mioveni - Crişul Chişineu-Criş
ora 14.00: Rapid Bucureşti - CSU Neptun Constanţa
ora 16.00: CSM Tg. Mureş - Activ Plopeni
Duminică, 12 mai
ora 10.00: CSU Știinţa Bucureşti - Crişul Chişineu-Criş
ora 12.00: HCM Slobozia - Dacia Mioveni
ora 14.00: CSU Neptun Constanţa - Activ Plopeni
ora 16.00: Rapid Bucureşti - CSM Tg. Mureş.
 
„A fost un sezon regulat destul de agitat pentru noi, cu multe lucruri bune, dar şi cu părţi negative. Însă totul e bine când se termină cu bine. Avem ca obiectiv participarea la turneul final şi am făcut primul pas spre atingerea sa. Ne studiem foarte bine adversarii de la Făgăraş. Îmi doresc din tot sufletul să facem o figură frumoasă şi să atingem turneul final“, a declarat Ionuţ Puşcaşu. Pregătind evoluţiile de la turneul semifinal, CSU Neptun a disputat două meciuri amicale cu Dacia Mioveni 2012.
 
La turneul semifinal al Diviziei A, dar în întrecerea masculină, va participa şi CS Medgidia (antrenori, Adrian Georgescu şi Ionuţ Deli-Iorga), care s-a clasat pe locul trei în seria B din sezonul regulat, însă a doua clasată, HC Dobrogea Sud II Constanţa, nu are drept de promovare. Turneul semifinal se va disputa la Braşov, în intervalul 3 - 5 mai a.c., fiind calificate opt echipe. CS Medgidia face parte din Seria 1, alături de CSM Vaslui, CSM Şcolar Reşiţa şi HC Szejke Odorhei. Echipele din grupa a 2-a sunt CSM Alexandria, HCM Sighişoara, CSU Galaţi şi CSU Craiova.
 
CS Medgidia va juca astfel: pe 3 mai, de la ora 12.00 - cu CSM Şcolar Reşiţa; pe 4 mai, de la ora 10.00 - cu CSM Vaslui; pe 5 mai, de la ora 10.00 - cu HC Szejke Odorhei. Echipele clasate pe locurile 1 şi 2 în grupele turneului semifinal se vor califica la turneul final, programat în perioada 16 - 19 mai.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii