Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cosmin Matei, la FC Viitorul. Echipa lui Hagi joacă duminică la Ovidiu cu FC Voluntari

ro

24 Aug, 2019 17:33 1747 Marime text
Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a anunțat că mijlocașul Cosmin Matei (27 de ani) va fi înregimentat de echipa constănțeană.

A efectuat controlul medical și e ca și făcut. Am luat un jucător valoros, care stă în Constanța. A fost și căpitan. Când a fost tânăr, a fost mai capricios, dar acum s-a maturizat. Am avut o discuție cu el și m-a convins că își dorește să vină la noi. A spus că Viitorul îl poate ajuta să joace fotbal la nivelul cel mai bun, a punctat Hagi.


Cosmin Matei a debutat în Liga 1 cu Farul Constanța, după care a mai jucat la echipe precum Steaua, Astra, Dinamo, Atromitos sau Genclerbirligi.

Duminică, 25 august, FC Viitorul susține meciul din etapa a șaptea a Ligii 1, întâlnind la Ovidiu, de la ora 18.00, FC Voluntari. În clasament, formația de pe litoral ocupă poziția a patra, cu 12 puncte, în vreme ce FC Voluntari e a zecea, cu cinci puncte.  

Este un meci important pentru noi. Venim după trei egaluri la rând și ne dorim foarte mult să câștigăm. Victoria aduce încredere.Întâlnim o echipă cu un antrenor foarte bun, un lider, care a jucat la nivelul cel mai înalt în Italia. E un bun tactician. Sunt sigur că va fi o partidă foarte grea, dar contez pe echipa mea. Avem de partea noastră publicul și vom încerca să luăm toate punctele, a spus Hagi.


De la FC Viitorul vor lipsi pentru acest meci Eric și Ghiță, ambii accidentați. Cu o problemă la genunchi, Ghiță va sta în afara gazonului cel puțin o lună.

E momentul să câștigăm din nou trei puncte într-un meci. Cu acest gând vom intra pe teren. Sperăm să creăm un fotbal bun și frumos, dar importantă este victoria. Nu trebuie să subestimăm FC Voluntari. E o echipă bună, care pasează, cu un antrenor bun, dar avem încredere în noi și sunt sigur că, dacă vom produce fotbal, vom câștiga, a declarat atacantul Gabriel Iancu.

FC Voluntari are un antrenor italian care se bazează foarte mult pe tactică, plus jucători experimentați. Trebui să ne facem jocul nostru și să învingem. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, dar acesta este mai important și trebuie să ne concentrăm foarte bine, a punctat un alt vârf al FC Viitorul, George Ganea.



Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii