Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:21 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţean vicecampion în Bulgaria la baschet în fotoliu rulant

ro

12 Oct, 2012 01:00 1895 Marime text
baschet.jpgEchipa României a ocupat locul secund la Cupa Mării Negre la baschet în fotoliu rulant, întrecere care s-a desfăşurat la Varna, în Bulgaria. Din formaţia tricoloră a făcut parte şi un reprezentant al Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap, Daniel Mititelu, din Medgidia.

La competiţie au participat patru ţări. România a câştigat primele două confruntări, 30-14 cu Ucraina şi 57-8 cu Moldova, dar a pierdut finala cu echipa bulgărească Varna, la capătul unui meci foarte strâns. Scorul final a fost 28-26. În primul sfert a condus Varna, apoi România a revenit şi s-a impus în următoarele două. Formaţia gazdă a reuşit însă desprinderea în ultimul parţial, câştigând turneul.

Mâini prinse la roţi

„Am trăit o experienţă plăcută. A fost a treia mea ieşire externă cu echipa României, după cele din Turcia şi Ungaria, de acum doi ani. Sperăm ca la următorul turneu pe care-l vom disputa în afara ţării să luăm locul întâi. Am avut un antrenor din Anglia care ne-a coordonat. Sperăm să meargă şi în continuare alături de noi şi să facem performanţă. Este important să avem cât mai multe meciuri la activ, pentru că numai aşa căpătăm experienţă. Afară, ne confruntăm cu echipe mult mai puternice decât adversarele de pe plan intern. Sunt formaţii cu prestigiu, cu vechime, în care se investeşte mult", a declarat Daniel Mititelu.

Jucătorul a explicat cum este să joci baschet din fotoliu rulant: „În sportul normal foloseşti și picioarele, noi utilizăm numai braţele. Dacă îţi prinzi mâinile pe la roţi, pe la spiţe, şi faci bătături, nu mai poţi juca. E un efort foarte mare".

„Trebuie să fii prieten cu coşul"

Daniel Mititelu a fost selecţionat la lotul naţional după patru ani de evoluţii la Constanţa, timp în care a fost remarcat de cei doi antrenori, unul de la Arad şi altul de la Cluj. Pe lângă faptul că e activ pe teren, Daniel are şi avantajul înălţimii. „Dacă mă ridic în picioare, am 1,86 m, dacă stau în căruţ, tot înalt rămân. Am şi braţele lungi", arată jucătorul. Când a fost convocat la lot, i s-a spus că trebuie să-şi fructifice avantajul înălţimii şi să marcheze cât mai mult, să fie prieten cu... coşul. „Sper să dau randament şi mai departe, pentru a fi chemat la lot. Sunt mândru că reprezint Constanţa la Naţională, dar mi-aş dori să am şi alţi colegi de la club alături de mine, sub tricolor", a mai spus Mititelu.

Sursa foto: asjspdct.wordpress.com

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • daniel 12 Oct, 2012 08:25 sant mandru ca joc pt echipa nationala de baschet in fotoliu rulant a Romaniei