Complicaţie rară la sarcină: Situaţie disperată! O fostă campioană a CS Farul Constanţa are nevoie urgentă de ajutor!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:00 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Complicaţie rară la sarcină Situaţie disperată! O fostă campioană a CS Farul Constanţa are nevoie urgentă de ajutor!

ro

27 Jul, 2018 00:00 1776 Marime text
Adelina Oancea (fostă Gavrilă), acum în vârstă de 40 de ani, o campioană la triplusalt care a reprezentat în cariera sa şi CS Farul Constanţa, are nevoie urgentă de ajutor!
 
Fosta sportivă duce o bătălie cu viaţa, având o sarcină cu o complicaţie rară, extrem de riscantă pentru mamă. După naşterea care e programată în scurt timp, pe 2 august, Adelina va fi operată şi are nevoie de sânge, de aceea prietenii au lansat o campanie pentru donare de sânge.
 
„Are nevoie de sânge. Mamă a unui băieţel în vârstă de 4 ani, Saşa, Adelina Oancea (fostă Gavrilă) urmează să nască pe 2 august (tot un băieţel), însă la sarcina ei a intervenit o complicaţie rară, placenta Previa Percreta. În mod obişnuit, la orice sarcină, placenta se ataşează de peretele uterin. Însa există situaţii în care ataşarea placentei se face mult prea în profunzime. Această afecţiune poartă numele de Placenta Accreta şi este extrem de riscantă pentru mamă. Placenta Accreta are 3 denumiri distincte, în funcţie de gravitatea ataşării placentei de peretele uterului: Placenta Accreta, Placenta Increta sau Placenta Percreta. Aproximativ una din 2.500 de femei însărcinate are una din cele trei forme ale afecţiunii. Mai exact, conform probr.ro, placenta s-a întins în organism şi s-a lipit de organe. Naşterea va fi urmată de o operaţie care va dura aproximativ 5 ore, în care se va dezlipi placenta de restul organelor, iar în timpul operaţiei vor fi sângerări abundente, după cum spun medicii de la Spitalul Sanador din Bucureşti. Placenta Percreta, cea mai gravă formă a acestei afecţiuni, apare atunci când placenta străpunge complet uterul şi se fixează pe un alt organ, precum vezica urinară. Placenta Percreta este cea mai rară dintre formele acestei afecţiuni şi apare la doar 5% din cazuri, însă este şi cea mai periculoasă formă. Principala cauză de îngrijorare o reprezintă hemoragia în timpul încercării de a desprinde placenta. Hemoragia masivă poate fi fatală. Alte riscuri ţin de integritatea uterului sau a altor organe“, a postat pe Facebook Rodica Tudor Mateescu, o altă fostă mare campioană din atletism, care a oferit şi câteva date în sprijinul donatorilor: „Donarea voluntară de sânge - Oancea Adelina; spitalul Sanador-Silvester; în data de 02.08 este operaţia; o să vi se dea un carnet de donator, unde vi se va lipi un cod, acel cod trebuie să ajungă la Adelina“.
 
„Prietena mea Adelina este însărcinată şi urmează să nască pe 2 August un băieţel, însă nu poate să se bucure pe deplin de sarcină şi de venirea pe lume a celui de-al doilea copilaş pentru că este într-o situaţie de nedorit şi anume are o complicaţie destul de gravă şi rar întâlnită: placenta previa percreta. Prin urmare are nevoie urgentă de donaţii de sânge, are un cont deschis pe numele ei - Adelina Oancea şi are grupa sanguină 0 pozitiv. IMPORTANT!!! Puteţi dona indiferent de grupa sanguină pe care o aveţi deoarece se face conversia, trebuie doar să specificaţi la centrul de donaţii numele celui pentru care donaţi şi a spitalului unde se va face operaţia: Oancea Adelina, spitalul Sanador. Fotografiaţi codul de pe carnetul de donator şi o trimiteţi lui Alex Oancea sau Adelina Gavrilă (n.r. conturi pe Facebook), pentru ca ei să poată prezenta la spital aceste coduri. Dacă nu puteţi dona, daţi vă rog de veste, cu siguranţă aveţi cunoştinţe care pot şi vor să ajute“, este un alt strigăt de ajutor.
 
Adelina Oancea a cucerit titlul de campioană naţională de zece ori şi, din 1999, deţine recordul României la triplusalt tineret (14,71 m), iar din 2000 recordul la tineret în sală (14,39 m). Este de trei ori participantă la Jocurile Olimpice, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial Under-20 din 1996, ocupantă a locului cinci la Campionatul Europeran din 2010 şi triplă finalistă la Campionatul Mondial de atletism în sală.
 
Sursa foto: Facebook (Adelina Gavrilă)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii