Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:37 17 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ca și în sezonul trecut, Tomitanii Constanța și Universitatea Cluj se duelează pentru locul cinci în SuperLigă

ro

05 Oct, 2021 00:00 2349 Marime text
  • Universitatea Cluj și Tomitanii s-au clasat pe ultimele două locuri în sezonul regulat din SuperLigă.
  • În continuare, ambele formații au jucat barajul pentru calificarea în semifinale, dar au pierdut.
  • Meciul pentru locul cinci, din sezonul trecut al campionatului, i-a revenit, în deplasare, echipei de pe litoral.
 
Învinse în barajele pentru calificarea în semifinalele SuperLigii de rugby, Universitatea Cluj și Tomitanii Constanța, ultimele două clasate la finele sezonului regulat, se vor întâlni în meciul pentru locurile 5-6.
 
Partida se va juca la Cluj-Napoca, echipa gazdă având avantajul terenului în urma situării mai bune din clasament, 5, cu nouă puncte, după două victorii și opt înfrângeri, față de 6 Tomitanii, cu un punct, după înfrângeri în toate cele zece partide disputate. În semifinale, ambele echipe au jucat în deplasare, U Cluj pierzând cu 0-66 disputa cu SCM Timișoara, iar Tomitanii fiind învinși de Dinamo cu 63-17. Tomitanii și U Cluj s-au duelat în meciul pentru locurile 5-6 și în ediția trecută de campionat, tot la Cluj-Napoca, atunci impunându-se echipa de pe litoral, scor 29-23 (17-10), și ocupând astfel la final poziția a cincea. În acest sezon, în turneul regulat, formația de sub Feleac a câștigat ambele partide, profitând de gravele problem financiare cu care s-au confruntat Tomitanii, care au afectat clubul la toate nivelurile. Universitatea a câștigat cu 45-27 la Cluj-Napoca și cu 28-21 la Constanța, din această a doua partidă Tomitanii obținând însă singurul lor punct din sezonul regulat.
 
CS Năvodari, victorie cu Poli Iași
 
Într-o partidă contând pentru etapa a 12-a în Divizia Națională de Seniori, care s-a disputat pe stadionul „Mihai Naca“ din Constanța, CS Năvodari a învins Politehnica Iași cu 38-17 (19-10). Meciul nu contează însă în clasamentul DNS, Poli Iași înscriindu-se în campionat din returul campionatului, iar rezultatele ei nu se iau în considerare. Aflată pe locul patru în clasament, cu 34 de puncta, având șapte victorii și trei înfrângeri în zece meciuri, CS Năvodari va susține următorul meci sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 11, urmând a întâlni în deplasare a doua clasată, RC Bârlad, care are 38 de puncte.
 
La Euro, „Stejăreii“ vor evolua în turneul 5-8
 
În primul meci pe care l-a disputat la Campionatul European Under-18 de la Kaliningrad (Rusia), România a cedat, în sferturi, cu Spania, scor 8-45 (3-26). În urma acestui eșec, „Stejăreii“ vor evolua în continuare în turneul locurilor 5-8, primul adversar urmând a fi învinsa meciului Portugalia - Țările de Jos. În lotul tricolor pentru Euro, Constanța este reprezentată de șase jucători și un antrenor, toți de la LPS „Nicolae Rotaru“. Rugbyștii sunt Călin Ion (pilier), Marian Bodorin (taloner), Mihăiță Robert Pîntea (linia a II-a), Marius Nazîru (linia a III-a), Alexandru Sava (mijlocaș la grămadă) și Răzvan Călin (fundaș), iar antrenorul, care face partte din staff-ul tehnic al Naționalei, este Nicolae Radu Mocanu.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Imaginea a fost preluată de pe pagina de Facebook „ACS Tomitanii Rugby“.

   
Citește și:

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, clasare onorabilă în SuperLigă
„Vrem ca, de la an la an, să facem câte un pas înainte“


Editorial
Imaginea care a făcut uitată înfrângerea. Valorile care ar trebui să guverneze mereu în sport

 
Șase rugbyști de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța în lotul României Under-18 care va participa la Campionatul European

Ti-a placut articolul?

Comentarii