Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au câştigat titlul naţional! Final de infarct în meciul Tomitanii Constanţa - Timişoara Saracens (galerie foto)

ro

06 May, 2017 00:00 7005 Marime text
Final nerecomandat cardiacilor, ieri, în meciul de rugby Tomitanii Constanţa - Timişoara Saracens, disputat pe stadionul „Mihai Naca“, în etapa a cincea a Campionatului Naţional Under-20! 
 
Rezultatul final, decis la ultima fază, 32-28 (13-21) în favoarea bănăţenilor, le-a adus acestora şi titlul de campioni ai României, la care, în cazul unui succes, formaţia constănţeană, vice-lidera clasamentului, păstra în continuare şanse de a-l obţine.
 
Tomitanii (antrenor, Cristian Cojocaru) au deschis scorul încă din minutul unu (graţie unei încercări a lui Adrian Părăleşte) şi au condus tot meciul, dar oaspeţii au avut puterea de a reveni şi s-au impus în ultima secvenţă a partidei. Constănţenii conduceau în prelungiri cu 28-25, însă Timişoara a înscris un eseu, care a dus scorul la 28-30, iar transformarea încercării a stabilit scorul final: 32-28.
 
Pentru Tomitanii au punctat Părăleşte (două eseuri), Mihalache, Chiru (câte un eseu) şi Lolea (patru transformări), în vreme ce Timişoara Saracens a punctat prin Haidău, Sârbu, Brăniscan, Neculau (câte un eseu), Iştoc (un eseu, o lovitură de pedeapsă şi o transformare) şi Şarpe (o transformare). 

„A fost un meci frumos, spectaculos, cu reveniri ale echipei oaspete. Deși n-a condus niciodată, Timișoara Saracens s-a ținut tot timpul aproape de noi, iar, la sfârșit, la ultima grămadă, a obținut victoria. Așa e însă în sport și îi felicităm pe învingători. Noi rămânem cu un gust amar, că puteam obține acum, la final de juniorat, un nou titlu de campioni ai României, extrem de prețios. N-a fost să fie, dar până acum am tot realizat performanțe, cu o echipă pur dobrogeană, la care, în ultimul an, am adăugat și câțiva sportivi de la Pantelimon. Noi suntem mulțumiți de ce am arătat până acum în rugby. Prin spectacolul oferit astăzi (n.r. ieri) am dovedit că nu am muncit în van cu copiii Constanței. În continuare, principalul nostru obiectiv e ca acești tineri să rămână pe plan local. În acest sezon, am fost angrenați în cinci campionate. La rugby în X, am obținut două medalii (aur la U-17 și bronz la U-19), iar la Under-20 ne vom clasa pe locul doi. Mai avem de jucat în campionatul Under-18 și în Divizia A de seniori“, a declarat Cristian Cojocaru.  

CS Năvodari joacă pe teren propriu 

Sâmbătă, 6 mai, de la ora 12.00, liderul Diviziei Naţionale de seniori, CS Năvodari, joacă pe teren propriu cu Stejarul Buzău, în etapa a 13-a a competiţiei. CS Năvodari (antrenori, Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase) conduce în ierarhie cu 55 de puncte (având 11 victorii şi un eşec în 12 partide), în vreme ce formaţia buzoiană ocupă locul trei în clasament, cu 40 de puncte. Partida este găzduită de stadionul „Flacăra“ din Năvodari.
 
Sursa foto: capturi Dotto Sport
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii