Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:28 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi şi mâine Triathlon Challenge aduce la Mamaia sportivi renumiţi din întreaga lume

ro

06 Sep, 2014 00:00 1307 Marime text


Cel mai mare concurs de gen din Europa de Est și din Balcani, Triathlon Challenge Mamaia (ediţia a şasea), se desfăşoară astăzi şi mâine, la Mamaia.

Peste 1.000 de concurenţi (număr record pentru competiţiile similare această parte a Europei) se vor întrece atât la seniori, cât şi la profesionişti. Aceştia din urmă vor evolua mâine şi, pe lângă premiile puse în joc la etapa de Cupă Europeană la care s-au înscris (organizată în premieră la Mamaia), îşi dispută şi puncte importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2016.

Dacă vremea va permite, startul se va da din faţa Hotelului Rex. În premieră, înotul e planificat să se desfăşoare în mare, iar dacă vor fi vânt şi valuri mari, va fi mutat în Lacul Siutghiol. Tranziţia de la înot la ciclism se va face pe pasarelă. Programul de astăzi este următorul: între orele 7.00 şi 8.45 - ultima sesiune de predare de kituri; între orele 8.00 şi 9.45 - intrarea şi depozitarea echipamentului în zona de tranziţie; ora 10.00 - start supersprint individual; ora 10.15 - strat sprint individual; ora 10.45 - start sprint ştafetă; ora 11.15 - start olimpic ştafetă; ora 12.00 - start olimpic individual. Duminică, programul este: între orele 8.15 şi 9.10 - depozitarea echipamentului în zona de tranziţie Elite feminin; ora 9.30 - start Elite feminin; între orele 11.15 şi 12.10 - depozitarea echipamentului în zona de tranziţie pentru Elite masculin; ora 12.30 - start Elite masculin; ora 15.00 - festivitatea de premiere pentru toate categoriile.

Sâmbătă, startul va fi dat de Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Printre participanţi se va număra şi Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României. Nu va lipsi nici constănţeanul Răzvan Florea, primul (şi singurul, până acum) medaliat olimpic din istoria nataţiei masculine româneşti. Acesta este şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Triathlon şi va evolua, astăzi, în proba olimpică (1,5 km înot, 40 km bicicletă, 10 km alergare). În concurs (la proba sprint) va fi şi soţia lui Răzvan, Oana. Cei mai valoroşi trei profesionişti care vor concura sunt ucraineanul Ivan Ivanov (medaliat olimpic) şi ruşii Dimitri Polianski şi Aleksander Briukanov.

Ti-a placut articolul?

Comentarii