Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorul Martin Stoev a plecat de la CVM Tomis Constanţa Serhan Cadâr - „Situaţia s-a precipitat”

ro

10 Dec, 2015 00:00 2623 Marime text


Greutăţile financiare cu care se confruntă campioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanţa, i-au adus acesteia multe probleme în sezonul de faţă. În campionat, echipa şi-a dovedit vulnerabilitatea, pierzând multe puncte, iar în Liga Campionilor e ultima în grupă, după trei eşecuri în cele trei meciuri jucate. Situaţia de la echipă l-a determinat pe antrenorul principal, bulgarul Martin Stoev, să renunţe la banca tehnică.
 
„Am purtat o discuţie, în care ne-a spus că nu prea se simte în largul său şi că nu mai are motivaţie. Dar rămăsese ca el să rămână cel puţin până la finele turului, urmând să ia o decizie definitivă după ce se va consulta şi cu familia. După ultimul antrenament, situaţia s-a precipitat însă, iar Martin Stoev ne-a anunţat că va părăsi clubul, ceea ce a şi făcut“, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis.
 
Tehnicianul bulgar s-a mai aflat în această situaţie, de a pleca de la echipă, dar ulterior s-a întors. De data aceasta, se pare că plecarea sa e definitivă, Serhan Cadâr cel puţin nemaifiind de acord cu revenirea lui Stoev.

În perioadă următoare, echipa va fi condusă la antrenamente şi la meciuri de antrenorul secund Radu Began şi de jucătorul Sergiu Stancu, dar, cum niciunul dintre cei doi nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi antrenor principal la Divizia A1, pe banca tehnică, în timpul partidelor, va sta şi Răzvan Parpală, care deţine această calitate. Răzvan Parpală e antrenor la secţia juvenilă a CVM Tomis, echipele sale obţinând mai multe titluri de campioană naţională.
 
CVM Tomis a jucat ieri meciul de campionat, din deplasare, cu Arcada Galaţi, iar cu puţine minute înainte de plecarea spre Galaţi, jucătorul Goran Skundric a anunţat şi el că părăseşte echipa. Liberoul sârb s-a declarat nemulţumit de întârzierile salariale.

Aseară, CVM Tomis Constanţa, a înregistrat o nouă înfrângere în Divizia A1, a patra în nouă meciuri! Mai mult, formaţia constănţeană nu s-a ales nici măcar cu un punct din acest eşec, cedând clar, cu 0-3 (21-25, 17-25, 18-25), după o oră şi 20 de minute de joc. În clasament, CVM Tomis ocupă abia locul şase, cu 15 puncte.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii