Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:39 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preferatul lui Razvan Lucescu

ro

15 Nov, 2009 00:42 1847 Marime text
polonia.jpgRomânia a câştigat în Polonia, scor 1-0, prin golul marcat în minutul 59 de „preferatul" tehnicianului naţionalei, Daniel Niculae. La faza golului, Marica a pătruns pe partea stângă şi a trimis până la Ghionea, acesta a prelungit până la Daniel Niculae, iar acestuia a fost deviat de un fundaş polonez şi l-a păcălit pe portarul Kuszczak ducându-se direct în vinclu.

Atacantul a fost convocat la echipa naţională după o pauză depeste un an, ultimul joc în care jucătorul lui Auxerre a evoluat fiind cel cu Lituania, scor 0-3, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010. Internaţionalul român a reuşit să puncteze la revenirea în tricoul primei reprezentative, ultima sa reuşită fiind cea de la amicalul cu Rusia, scor 3-0, disputat la data de 6 februarie 2008. În total, Niculae a ajuns la 6 goluri pentru naţională.

Ambele echipe au ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2010 din Africa de Sud. Spre deosebire de români, care vor lupta pentru accederea la turneul final al Campionatului European din 2012, Polonia este deja calificată la această competiţiei din postura de ţară organizatoare, la fel ca şi Ucraina. Leşii au ca obiectiv calificarea în semifinalele competiţiei pe care o vor găzdui, dar după prestaţia de astăzi vor avea mari probleme în a reuşi îndeplinirea obiectivului.

De remarcat atmosfera inedită de la meci. Pentru că stadionul Legia din Varşovia se află în renovare şi tocmai de aceea la meci nu au fost prezenţi foarte mulţi spectatori, mare parte din arenă fiind împânzită de utilaje şi materiale de construcţii.

Au jucat pentru România: Pantilimon- Maftei (Săpunaru 77), Rădoi, Chivu, Raţ - Roman (Nicoliţă 46), Codrea (Ghioane 51), Apostol, Cr. Tănase (Goian 69)- D. Niculae, Marica (Bucur 61).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii