Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol pentru copii, oferit de Primăria și Consiliul Local Cumpăna (galerie foto)

ro

03 Jun, 2019 00:00 1985 Marime text
Primăria și Consiliul Local Cumpăna au organizat, pe data de 31 mai, în avans, Ziua Copilului. Autoritatea publică locală a oferit un spectacol pentru copii intitulat „Mickey’s Music Festival“. Copiii au avut parte de muzică, dans şi animaţie, cu Mickey Mouse şi gaşca sa de prieteni: Minnie Mouse, Donald Duck, Daisy, Goofy. Evenimentul s-a desfăşurat pe stadionul de fotbal din cadrul complexului sportiv „Centenar 2018”. Cei peste 440 de preşcolari din cadrul Grădiniţelor „Florilor” și „Sfânta Maria”, dar și cei peste 700 elevi ai Liceului „Nicolae Dumitrescu“ din clasele 0-IV s-au distrat, au dansat, au aplaudat și au simțit ritmul muzicii alături de Mickey și prietenii săi. Toţi copiii au primit din partea autorităţilor publice locale câte o minge și o îngheţată.
 
Începând cu ora 12.00, a venit rândul elevilor mai mari din clasele V-XII ale Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” să primească aceste mici cadouri, împreună cu urări de „La mulți ani!”. A doua zi, pe 1 iunie, cei care nu au fost prezenţi la sărbătoarea oferită de autoritatea publică locală au putut ajunge la Complexul Sportiv pentru a ridica micile cadouri.
 
„Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă sa ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieţii, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copii, nepoţi și să ne lăsăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple. La mulți ani, copii!”, le-a transmis celor prezenţi primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii