Micutii de la „Step by Step" Mangalia vor beneficia de un proiect educational suedez
Micutii de la „Step by Step" Mangalia vor beneficia de un proiect educational suedez
11 Mar, 2009 03:11
ZIUA de Constanta
1863
Marime text



Sub coordonarea învăţătorului Gabriela Tănase, micuţii de la „Step by Step" le-au prezentat oaspeţilor un program artistic, cu poezii şi cântece specifice primăverii, dar şi dansuri... ţigăneşti.
Scopul principal al vizitei făcute celor aproape 30 de micuţi care învaţă la această grădiniţă finanţată de „Salvaţi Copiii" este acela de cercetare „în teren" a stării de educaţie a comunităţii rome în ţara noastră.
„Adrian March, împreună cu mai mulţi colegi ai săi, doreşte să îşi facă o impresie în ceea ce priveşte situaţia educaţiei în rândul romilor din Sud Estul Europei, în ţări ca România, Serbia, Albania şi Turcia. O instituţie suedeză doreşte să finanţeze un proiect în aceste ţări, pentru a sprijini educaţia copiilor romi. Acest proiect se va realiza prin «Salvaţi Copiii», iar noi, partea română, îi conducem pe reprezentanţii instituţiei respective prin mai multe localităţi beneficiare ale acestui proiect, pentru a face cunoştinţă cu organizaţiile rome", ne-a declarat Miralena Mamina.
„Step by Step" a fost înfiinţată, la Mangalia, în urmă cu aproape şase ani, este sponsorizată de „Salvaţi Copiii", iar copiii înscrişi aici provin din mediile cele mai sărace ale Mangaliei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii