Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:58 17 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legenda regelui Zoltes şi a frumoasei sale fiice, Sandrada

ro

06 Sep, 2014 00:00 2807 Marime text
Acum mai bine de două mii de ani, pe aceste meleaguri trăia un puternic rege al geţilor, pe nume Zoltes. Aprig şi viteaz, el se războia cu toate seminţiile pământului ce veniseră în bătrâna Sciţie. Multe izbânzi reuşise Zoltes, dar anii treceau repede, iar braţul său devenea tot mai nesigur. Într-un an, o armie numeroasă a unui neam aproape neştiut se abătu cu gând de război pe tărâmul dintre Dunăre şi Mare.

Atunci, Zoltes merse în peştera marilor preoţi pentru a-i întreba care este scăparea. Se gândea că va trebui să îi sacrifice Marelui Zeu un tânăr războinic, aşa cum era adesea obiceiul înaintea marilor bătălii. Preoţii din peştera Bătrânilor Munţi i-au dat însă un alt răspuns: nu puteau scăpa de primejdie decât dacă regele îşi sacrifica propria fiică, pe frumoasa Sandrada. Cu ochii înlăcrimaţi, Zoltes încuviinţă acest sacrificiu. În cortegiul ce îl însoţise însă la preoţi se afla şi un bătrân oştean ce o iubea pe prinţesă ca pe propria sa fiică, răpită pe vremuri de o boală. Acest războinic fugi repede în cetatea geţilor şi îi spuse Sandradei ce alegere fusese făcută. Fără să stea prea mult pe gânduri, fata fugi din cetate la miez de noapte, călare pe un armăsar iute ca focul şi însoţită doar de câinele ei credincios Tvogo. Şi se ascunse în adâncurile pădurii, la zile distanţă de pământurile tatălui său, într-o poiană fermecată, nebătută de picior omenesc. O căutară geţii zile bune, fără izbândă, dar se lăsară în cele din urmă păgubaşi, căci nu mai era timp de căutări. Duşmanul venise şi bătea la porţile cetăţii. Se dădură lupte grele, dar veneticii erau mult prea mulţi. Muri Zoltes în luptă, cetatea sa fu distrusă, iar neamul său, împrăştiat. Când află ce se întâmplase, tânăra prinţesă jeli neîncetat trei ani, socotindu-se vinovată pentru nenorocire. Într-o amiază, în pădurea Sandradei ajunse un tânăr de neam străin, poate scit, poate grec, poate altă seminţie. El o împiedică pe fată să îşi ia viaţa şi rămase cu ea, în adâncul codrilor. Îşi întemeiară o familie, îşi făcură case trainice şi gospodării bogate. Cu timpul, veniră acolo şi alte familii ce fugeau de războaiele de la Pont. Aşezării lor lumea îi spuse mai târziu Satul Nou, sau, după limba romanilor ,Vicus Novus, pe care noi îl ştim acum de Babadag.

 
Sursa: http://www.black-sea.travel

Ti-a placut articolul?

Comentarii