Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Îşi vor preotul Credincioşii de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ II din Constanţa i-au scris arhiepiscopului Teodosie

ro

12 Dec, 2019 00:00 5715 Marime text

Un grup de constănţeni, enoriaşi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ II din municipiul Constanţa, s-au adresat Înaltpreasfinţitului Teodosie, solicitându-i ca preotul Ion Ştefan, de la acest locaş de cult, să fie lăsat să slujească încă o perioadă, chiar dacă acesta a ieşit la pensie.
 
„Suntem un grup, destul de numeros (250 de semnături) de credincioşi ortodocşi, care ne-am adresat în data de 29 octombrie cu o solicitare, de bun-simţ, Înaltpreasfinţitului Teodosie. În solicitarea noastră, rugam să îngăduie ca preotul Ion Ștefan, de la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ II, să fie lăsat să slujească încă o perioadă, până ce noi toţi, cei care ne spovedeam la dumnealui, să ne găsim un alt duhovnic. Preotul Ion Ștefan a fost obligat să se pensioneze, deşi dumnealui nu a depus o cerere în acest sens, deşi pensionarea poate să se prelungească până la 70 de ani.
 
Ne-am interesat la Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Episcopia Tulcii şi la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, şi am aflat că pensionările se fac cu o anumită decenţă, într-un cadru festiv, o slujbă care marchează încheierea unei activităţi. În cazul nostru, a unei activităţi de peste 30 de ani.
În aceşti ani, pe sub epitrahirul părintelui au trecut sute şi sute de credincioşi. Mulţi au fost cununaţi, apoi şi-au botezat copii, şi-au înmormântat persoane dragi sau şi- au sfinţit casele. În acest timp, părintele nu a fost numai duhovnic, ci prieten, frate mai mare, sfătuitor, deci între dumnealui şi noi s-a creat o legătură interumană indisolubilă.
 
Pentru noi, părintele Ion Ștefan a fost, este şi va fi puntea de legătură între mireni, lumea umană, cu provocările ei şi divinitate. E puţin lucru? De aceea solicităm, rugăm cu insistenţă, cu dragoste să ne fie lăsat preotul în locul în care a slujit, deoarece prin această decizie neinspirată s-a produs o mare ruptură. Poate cineva să dea răspunsuri la următoarele întrebări: Ce fac/simt bătrânii care nu se pot deplasa, care se spovedeau la părintele? Ce fac/simt copiii care veneau la biserică să se întâlnească cu părintele? Ce fac tinerii, care cu greu şi-au  deschis sufletul în faţa unui duhovnic? Iar întrebările ar putea continua. Sigur, răspunsuri se inventează, dar alinarea? Pe ce margine de prăpastie duhovnicească se află aceste suflete? Bine, dacă vor neapărat să-l pensioneze, să o facă! Însă există practica îmbisericirii, din respect pentru toată activitatea şi lucrarea făcută, în locul, în biserica în care a slujit până când Dumnezeu îl va chema.
 
Noi, credincioşii, suntem cei mai îndreptăţiţi să spunem dacă un preot este vrednic sau nu, dacă este bun sau nu, pentru că noi interacţionăm cu dumnealui. Îl rugam pe Înaltpreasfinţitul să dea dovadă de iubirea şi iertarea pe care a primit-o de la Mântuitorul Iisus Hristos. Lăsaţi-ni-l pe părintele nostru de sfintele sărbători, lăsaţi-ne să-l primim pe Pruncul Iisus cu pace, cu dragoste şi mai ales cu bucurie!“, se arată în scrisoarea celor 250 de enoriaşi.
 
În replică, Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului a precizat că preotul Ion Ștefan a fost îmbisericit la parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“. „Părintele Ion Ștefan a fost pensionat pentru limită de vârstă, în mod legal, prin decizia Permanenţei Consiliului Eparhial Tomis, care a şi decis îmbisericirea lui la o parohie din Municipiul Constanţa, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Prin urmare, părintele slujeşte în continuare la acea parohie, putând spovedi pe fiii săi duhovniceşti“, ne-a transmis Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului.  
 
Citeşte şi:
 
Arhiepiscopia Tomisului solicită certificat de urbanism pentru Capela tinerilor din Mamaia (document)

Iniţiat de Arhiepiscopia Tomisului şi ISJ Constanţa Proiectul şcolar judeţean „Aleg să fiu responsabil!“, demarat de Liceul „Callatis“ Mangalia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii