Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului solicită certificat de urbanism pentru Capela tinerilor din Mamaia (document)

ro

02 Dec, 2019 00:00 3252 Marime text

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul municipalității se reunește în această săptămâna pentru a analiza solicitările înregistrate în ultima perioadă privind emiterea de avize, certificate de urbanism, emitere acorduri Planurile Urbanistice Zonale sau de organizări de consultări publice.
 
Pe ordinea de zi a ședinței de vineri se regăsește și solicitarea de analizare cerere emitere certificat de urbanism - construire capelă, bd. Mamaia nr. 335H, beneficiar Arhiepiscopia Tomisului, cunoscută drept Capela tinerilor din stațiunea Mamaia (vezi secțiunea „Documente”).
 
Vă reamintim că, în primăvara acestui an, după trei ani de la ultimul vot împotriva acestui proiect, Consiliul Local Municipal a aprobat transmiterea către Arhiepiscopia Tomisului a terenului pentru Capela de la intrarea în stațiunea Mamaia.
 
Aleșii locali și-au dat girul pentru transmiterea în folosința gratuită a Arhiepiscopiei, pe perioada existenței construcției, a celor 300 de metri pătrați, teren situat în municipiul Constanta - bd. Mamaia intersecția cu bd. Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei „Buna Vestire” și „Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca”.

Prin intermediul arhidiaconului Doru Emanuel Pantazi în calitate de reprezentant al Arhiepiscopiei Tomisului, se solicită emitere certificat de urbanism - construire capelă, bd. Mamaia nr. 335H.

Potrivit legislației de la transferarea terenului,  Arhiepiscopia Tomisului are obligația de obținere a documentației de urbanism în termen de 12 luni și a finalizării construcției în termen de 24 de luni de la data anunțului de începere a lucrărilor, inclusiv a obținerii certificatului de atestare pentru construcții. În cazul nerespectării termenelor, hotărârea Consiliului Local Municipal își încetează aplicabilitatea.
Imobilul Capela „Buna Vestire” și „Sfânta Cuvioasă Maria Egipteancă” va fi construit din lemn stratificat, cu fundație și demisol din beton.
 
Citește și:
 
După doi ani de la ultimul vot împotrivă Făgădău le cere consilierilor să aprobe transmiterea către Arhiepiscopie a terenului pentru Capela Tinerilor din Mamaia (document)

Consilierii liberali - „Este nevoie de un dispensar în Mamaia” Capela Tinerilor nu primește terenul de la CLM!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii